Într-o conversație recentă cu un șofer de taxi clujean, l-am întrebat pe acesta ce părere are despre politica practicată la noi în țară. Mi-a replicat relaxat că nu-l interesează. L-am întrebat dacă nici UDMR-ul nu-l interesează? Mi-a răspuns din nou sec cu un nu tranșat. Apoi mi-a spus că i s-a oferit un loc în consiliul local din partea acestei formațiuni politice și l-a refuzat. L-am întrebat de ce? Pentru că nu vrea să fie o marionetă care să răspundă la comenzile de partid, mi-a răspuns și cu aceasta conversația noastră despre politica românească s-a cam terminat.
Alegerile din 11 decembrie sunt alegeri la care ar trebui să-i votăm pe aceia care ar urma să ne reprezinte interesele în parlament. Care este realitatea politică românească și ce rol are votul nostru în stabilirea noii configurații a parlamentului? Se votează pe liste de partid. Candidații independenți ar trebui să obțină un procent imens pentru a putea accede în parlament. Deci este exclus din start că ar putea ajunge în parlament persoane neafiliate politic. În concluzie nevotând oameni sunt obligat să votez liste de partid. Mai precis programe politice elaborate în acest sens de către partide, care se presupune că ar dispune de soluții concrete de guvernare care să includă scopuri și obiective precise în vederea rezolvării problemelor cu care ne confruntăm în prezent. Programe politice care urmează să ne fie oferite exclusiv de către partide. Așa ar trebui să fie în teorie. Practica însă ne cam omoară.
Eu, partidul W, voi face 1000 de km de autostradă (Doamne ajută!) din punctul X în punctul Y, în trei 3 ani de zile din momentul în care am acces la puterea executivă, adică formez guvernul. Prin urmare este o promisiune fermă cu un obiectiv precis, astfel după trei ani poate fi evaluat cu simplitate de către oricine. Direct, văd autostrada și eventual circul pe ea.
Decât că, toate partidele cu excepția Uniunii Salvați România (USR) s-au perindat pe la guvernare și n-au făcut mai nimic. Oamenii din cadrul acestora sunt tot cei vechi, fără modificări de substanță. PSD-ul cu „the same one” Liviu Dragnea și Victor Viorel Ponta, PMP-ul lui Băsescu și doamna Udrea precum și PNL-ul cu mai nimeni din vechea gardă și cu prezența inefabilă a madamei Gorghiu, a cărei inconsistență politică este mai mult decât evidentă. Reformarea politică a partidelor, cadre noi profesioniste care să vină cu o nouă mentalitate este un refren expirat pe care îl tot o auzim și care este departe de a se materializa în viitorul apropiat.
USR-ul este un caz nou care este finanțat din banii lui nenea Soros, care a apărut pentru a oferi tinerilor frumoși și liberi un cadru optim de manifestare a simpatiilor pentru prim-ministrul Dacian Cioloș și el un beneficiar merituos al burselor Soros. În fapt o inserție de sânge proaspăt în sistemul anchilozat al sistemului politic românesc. Ca procent: 90% naivi manipulați și 10% manipulatori perverși în acest nou apărut partid pe frontispiciul politicii autohtone.
Concret, locurile pe listele de partid se cumpără. Pe bani. Pe bani care depășesc cu mult posibilitățile unui om obișnuit. Respectiv 50.000 de euro până la 100.000 de euro. Mai mult sau mai puțin, depinde de circumscripție. Bun, deci individul sau individa care accede în parlament sub umbrela partidului n-are treabă cu interesul meu sau cu interesul național ci timpul îi este ocupat cu recuperarea banilor și cu profitul care trebuie să rezulte de aici. Cum acum se pot angaja la cabinetele parlamentare și rudele de gradul I, deci amantele și amanții (să nu dăm dovadă de misoginism) precum și rudele de la I în sus, nu mai sunt singurele persoane eligibile pentru posturile de consilieri(e) și secretari(e) meniți să-i deservească pe onor parlamentarii români. Cu alte cuvinte un alt timp este dedicat selecției personalului pe criterii de rubedenie și alte interese strict de natură familiară. Adică să deservim familionul propriu și personal că nu se știe dacă mai prindem un alt mandat și prin urmare trebuie să ne facem plinul nouă și alor noștri. Până aici toate bune și frumoase. Exclusiv pentru cei aleși, bineînțeles.
Și astfel pentru acești indivizi slugărnicia față de cerințele partidului, oricare ar fi acela și față de necesitățile lui primare devine primordială. Când se votează legi în parlament nu mai e necesar să le analizez, să le citesc în prealabil, eu, parlamentar plătit din banii contribuabililor, adică de către noi, potențiali votanți, ci este suficient să trag cu ochiul la șeful de grup parlamentar care îmi spune el cum să votez. Deci astfel se face o reducere considerabilă de consum neuronal. Dacă nu votez în conformitate cu voința partidului s-ar putea ca eu, parlamentar la momentul prezent, să nu mă regăsesc pe lista eligibililor la următoarele alegeri.
În afară de susmenționata slugărnicie de partid, mai este și obediența pe linie masonică. Aceasta este mai strictă pentru că acolo ai jurat și dacă nu te conformezi riști să o pățești urât de tot și prin urmare toate directivele primite pe această linie trebuie să fie executate cu promtitudine și maximă acuratețe. Aceste influențe se exercită transpartinic și de aici rezultă unitatea de vot în cazul unor legi mai delicate (a se vedea legea antilegionară). Mai sunt și oficinile premasonice Rotary și Lions pe unde se mai învârt niște bani care ocupă și ele ceva din timpul parlamentarilor care le frecventează.
Bun, dincolo de slugărnicia de partid și de obediența masonică rămân și interesele de afaceri individuale care sunt facilitate de conexiunile anterior menționate. Și ele ocupă timp și energie.
Pentru a întregii peisajul pestriț al politicii românești ar fi nedrept să nu-i menționez pe tinerii frumoși și liberi care au fost trimiși pe linie de servicii să-ți facă studiile dincolo și să revină ulterior în țară în calitate de profesioniști necorupți. Se regăsesc și ei pe listele partidelor. Evident și aceștia sunt ghidonați din spate cu maximă eficiență și prestează activități care nu sunt neaparat în beneficiul nostru.
Prin urmare, cum să mai dispună bietul parlamentar român de timpul necesar pentru interesul nostru și pentru interesul național când timpul său este ocupat aproape în totalitate deservirii unor cu totul și cu totul alte interese.
Ce am eu în calitate de simplu cetățean de câștigat din tot acest circ electoral? De ce ar trebui să mai fac eu efortul de a merge la vot? Ca să votez ce? Sau mai precis pe cine? Marionetele altor structuri? Sunt întrebări legitime la a căror răspunsuri vă las să reflectați și să vă răspundeți singuri.
