Am ”tăcut” pentru că nu aveam nimic de spus. A fost prea mult haos indus și controlat ca să-mi permit, precum restul geniilor din presă, să dau cu presupusul. După câștigarea alegerilor de către noul USL, varianta socialistă Dragnea – la care adăugăm un TVA ridicol de 6 % reprezentat prin adausul burghez de sorginte francofonă, varianta Tăriceanu, situația României aduce tot mai mult cu o întoarcere în perioada FSN. Totuși, în perioada FSN aveam parte și de ceva oameni cu școala reală și ceva competențe profesionale, chiar dacă aceste competențe și diplome au fost dobândite în vremea primului împușcat. Acum, uitându-mă la guvernul Grindeanu, nu mai am nici o emoție cu privire la creșterea economică a României noastre, ba chiar pot spune că am certitudinea că vom avea creșteri exponențiale în ceea ce privește incompetența, nepotismul, evaziunea fiscală, corupția; toate acestea vor fi urmate până în vară de taxe nou-nouțe, invenții de sorginte ”inginerii-financiare”, pentru că sincer nu am aflat soluția compensării la bugetul național a celor șapte miliarde evaporate odată cu dispariția celor 102 taxe dra(gneai)stice. Nu am aflat soluția pentru că însuși Sorinel Grindeanu (zis și Puștiu’), încă se caută de soluții.
Prima ședință de Guvern mi-a amintit de prima mea zi de școală. Aveam șase ani pe atunci și o învățătoare tinerică și foarte faină. Am iubit-o tare mult și cu o emoție echivalentă bătăilor inimii care răzbăteau dincolo de sala de ședință a actualului Guvern. Habar nu aveau pe ce lume se află, dar nu pot trece cu vederea că erau cu temele făcute. Măcar primele două puncte de pe ordinea de zi au fost respectate cu sfințenie. Precum călugării ordinului sfânt – ”Dragnea Diriguitorul, Începătorul și Sfârșitorul Noi Românii”, noii miniștri au aprobat cele două proiecte de lege aflate pe ordinea de zi, din care una, prima, era cea mai importantă: abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Zău așa, această abilitate a inventat-o fostul lor tătuc, Adi Năstase, exersată apoi de fostul dușman politic, Emil Boc, dusă la apogeu de frații Tăriceanu-Ponta, amputată ulterior de tehnocratul ilegitim al casei Pompadour, Dacian – marchiz de Cioloș cu blazon soroșist! Ia, mai luați de recitiți ultima frază și doar pomenirea numelor vă face pielea de curcan, căci găinile au votat și sunt iertate de abator în următoarele 1400 și ceva de zile.
Să revenim la actualul Guvern și la numele celebre (foarte curând, aveți răbdare) care îl compun. Am vreo patru contestații de făcut, dar la rugămintea Sf. Petru, le acord o perioadă de grație de trei luni, suficient cât să ne convingă că sunt ”demențiali”. Totuși, de domnul Daea de la agricultură, ce spuneți? Tulai mumă, l-am urmărit și la interviul cu reputatu-deputatul-neacoperitul Turcescu. Domnu’ ministru se trage din neamul domnului Goe! E d’acolo, fraților! Olguța e de iubit dragii mei, de aceea aș lăsa-o să mă muncească până iasă ea la pensie! Vulpescu s-a întors de unde nu a plecat niciodată, adică la rata cu care mergeau la seral și la muncă părinții noștri, atunci când cultura suferea prin absenteismul impus de comuniști. Pe Birchall aș zidi-o ca pe Ana lui Manole, dar în rolul lui Manole l-aș pune să joace de dandy Teodorovici, dar meșterul Eugen TeoDoroDaVinci să ridice un mausoleu dedicat eroilor martiri executați de Luluța de la DNA. Domnu’ Cuc de la Transporturi este bine intenționat dar cam singuratic și monosilabic, precum îl recomandă și numele domniei sale, și auzindu-l astăzi cum îi sfătuiește pe români să nu se ia la trântă cu viscolul mi-am adus aminte de bancul cu ciocănitoarea: ”Știți de ce are ciocănitoarea cioc? Ca să nu se dea cu capul de copac!”; mă rog, în cazul domniei sale de microfoanele televiziunilor sau ale camerelor de luat vederi. Iordache la justiție este precum ”visul unui nopți de iarnă”, varianta shakespeariană a lui Tudor Mușatescu.
Sperați la lapte și miere? Va fi, dar pe ulițele vechi și strâmte precum Lipscaniul de altă dată, atunci când capitala interbelică rivaliza iluzoric Parisul. Sunați-vă părinții, bunicii sau apucați-vă de agricultură inspirându-vă din tablourile lui Grigorescu. Este singura sursa certă de bunăstare. Și ca să înțelegeți titlul, explic pe înțelesul postacilor și votanților cerberi cum stă treaba cu slana, pita și brișca: ”Cică doi baci stăteau în botă, meditând. Unul ardelean, celălalt de unde vreți voi. Sare baciul neanderthelean (am dorit a-i spune neardelean și iată ce-a ieșit) și strigă la cel ardelean: – Sări bă, că-ți mâncă câinii slana și pita! Baciul ardelean, tacticos și fără a-ntoarce capul, replică: – No stai liniștit! Brișca-i la mine, așa că!…”. Cam așa și cu poporul român: au votat pentru binele lor, dar au omis că brișca și ”furculisionul” nu le sunt la îndemână!
Trist pamfletul! ‘Șa-i?!…
