Remarcații fotbalului românesc: golănimea din peluze, amatorismul jucătorilor plătiți regește și lașitatea arbitrilor

M-am uitat și eu, ca tot românul pasionat de fotbal, la marele derby al fotbalului românesc, Dinamo vs. Steaua. Afirm Dinamo vs. Steaua pentru că din punctul meu de vedere, FCSB a fost, este și va rămâne Steaua București, indiferent ce au decis instanțele autohtone, având în vedere că în ultimii ani instanțele românești au făcut în ultima vreme numai ceea ce și-au dorit, dreptatea fiind împărțită funcție de interesele sau potența financiară a părților implicate în varii procese. Ceea ce voi exprima ulterior în scris nu este părerea unui profan și nici a unuia care crede că jurnalismul sportiv înseamnă să ai ceva relații și să dai telefoane de la birou, ci a unuia care a practicat fotbalul la nivelul de performanță al junioratului, fiind legitimat la două echipe de fotbal, echipe care au activat în liga a II-a și a I-a din campionatul României.

Categoric, un derby Dinamo vs. Steaua nu se poate fără declarațiile aferente orgoliilor prostești, dar mai ales a declarațiilor pornite din inima prostiei susținute asiduu de către cei care cândva au fost marii îmblânzitori ai ”bășicii”, iar acum au ajuns în poziții care-i obligă la prestații publice care îndoliază limba română sau și mai grav decât atât, te îndeamnă să-ți faci focul la grătar cu orice manual de logică care îți pică în mână (pentru că tot a fost 1mai și ca atare, risipă la mici și berea proletară). Majoritatea chibiților de ocazie, precum subsemnatul, nu avem mari expectații de la cei implicați în fenomenul fotbal, pentru că lectura ”Marilor speranțe” a lui Charles Dickens (lectură făcută la vremea ei) ne-a lecuit la timp de speranțe. Cu toate acestea, chibiții se uită cu fiece ocazie la derby-ul fotbalului autohton cu speranța că măcar vor vedea un fotbal de calitate, sau măcar o încrâncenare sportivă care să respecte regulile fair-play-ului. Din păcate, cel puțin pentru mine, timpul afectat tentativei de spectacol sportiv a fost un timp irosit, un timp pe care în regret și m-a obligat la aceste rânduri.

1. Despre galerii numai de bine! Așa cum ne-a obișnuit retina, îmbuibații de la peluza regretatului ”Cătălin Hîldan” au dat dovadă din nou de imaginație. Ultrașii roșii i-au oferit publicului un remember Nostradamus, deși sunt convins că de la liderul galeriei până la ultimul ultraș, cu toții îl cunosc pe Nostradamus de la coadă de la șaormăria din Dristor, locul unde se nasc marile proiecte ale galeriei dinamoviste. Dacă-i întrebi de Ștefan cel Mare, cu siguranță că tipul ăsta, Ștefănel, este unul care i-a bătut pe turci până i-au dat rețeta de șaorma fără carne de oaie, pentru că de oaie numai ultrașii dinamoviștii știu cel mai bine a o face pe stadioane! Aruncarea cu obiecte din tribune pentru ei înseamnă intimidare, pentru cei de la Floreasca sau Marie Curie înseamnă o gardă grea. Nici cu improvizata galerie a Stelei nu ne poate fi rușine, pentru că din punct de vedere al intelectului tot ce-au salvat de la șaorma de oaie au transhumat propriului intelect și ca atare, cu toții când au o durere se doresc tratați numai de veterinari. De aici și comportamentul lor grobian și animalic de pe arenele sportive. Prin anii ’80 așa se comportau și suporterii englezi pe stadioane, dar au fost calmați prin legi aspre, astfel că în prezent se joacă pe stadioane fără plase sau plexiglasuri care să separe terenul de tribune, iar pedepsele pentru devieri comportamentale sunt extrem de dure. La noi se practică doar duritatea verbală, însoțită de salivarea de rigoare, restul fiind doar asocierea dintre MUgetul bovin și UnIunea Europeană, cel mai îndrăgit refren de pe stadioanele noastre. Dacă aș fi fost arbitrul întâlnirii, eu aș fi întrerupt meciul și aș fi cerut rejucarea lui fără spectatori, pentru ca rezultatul să fie decis pe teren, nu de prostia și animalicul peluzelor sau de vreo comisie obscură de la Federația Română de Fotbal, mai ales după ce li s-a întâmplat jucătorilor Momcilovici și Boldirn.
2. Prestația jucătorilor, cum altfel decât jalnică?! Poate că unii și-au dorit mai mult decât au putut, spun poate, dar în marea lor majoritate, jucătorii au mimat fotbalul. Dincolo de faulturile repetate ale câinilor roșii, nu am putut remarca pe nimeni, iar de la Steaua nu pot să nu spun că Boldrin, Tănase, Moke, Bălașa, Enache, De Amorim sunt doar simple rebuturi ale fotbalului mediu (fotbalul mare pentru echipele românești este precum violul oligofrenului închipuit asupra ”fetei morgana”), fotbal la care echipele noastre, așa cum mimează ele fotbalul acum, nu vor avea acces niciodată. Cei pe care i-am enumerat sunt jucători care câștigă net superior omologilor lor de la Dinamo, așa că orice asociere a jucătorilor de la Dinamo cu fotbalul este o blasfemie sau mă duce într-un ridicol derizoriu, din care nu voi mai putea ieși niciodată. Cam atât despre fotbalul românesc și fotbaliștii care activează în campionatul nostru!
3. Arbitrajul: fricos! Nu fricos, mai degrabă laș! Jucători loviți cu obiecte aruncate din tribune și tu doar ameninți cu întreruperea jocului. Probabil avea ordin de serviciu, pe linie de CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor) să fie mai flexibil, dar a fi mai flexibil nu presupune a fi brancardier la vreo Unitate de Primire a Urgențelor (UPU). Ați remarcat în primele 15 minute ale derbyului faulturile repetate asupra Alibec, faulturi nesancționate decât verbal, însă faulturi care l-au trecut pe linie ineficienței pe atacantul naționalei României? Noi le-am remarcat, Hațegan & Co., nu! Hațegan, considerat la acest moment cel mai bun arbitru român, a prestat mediocru fiind mult prea permisiv la jocul dur al ambelor echipe. Imun la OZN-urile pornite din tribune și nițel părtinitor cu gazdele. Aș avea o singură explicație: mâna cu care duce fluierul la gură este aceeași cu care se șterge la fund și foarte probabil înainte de meci nu a apucat să se spele pe mâini sau era oprită apa pe Național Arena, deși mă îndoiesc că administrația Național Arena poate fi mai prost pregătită decât cea de pe Cluj Arena, societatea care deține ultima arena sportivă fiind în insolvență. Să fie sănătos Hațegan și întreaga comisie CCA, dar eu unul prefer să mă lipsesc de competițiile sportive unde asemenea panarame îți exercită dreptul de a fi, indiferent cum ar fi, de suficiență fiind ”a fi cumva!”.

Știți ceva?! Îl dau dracului de fotbal și mă întorc la Dickens și marile lui speranțe, căci ale mele speranțe, când este vorba de sportul românesc, sunt eșuate pe nisipul plajei de la Mamaia, mai exact cea din fața hotelului IAKI!…