Conservatorii britanici au pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra

0 184

Partidul Conservator britanic al premierului Theresa May (foto) a pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate joi, conform rezultatelor oficiale anunțate vineri, transmit AFP și Reuters.

Conservatorii au obținut cel mai mare număr de mandate, dar au pierdut în jur de 15 locuri față de legislatura anterioară, în timp ce Partidul Laburist — principale formațiune de opoziție — a înregistrat un câștig de aproximativ 30 de mandate, potrivit rezultatelor aproape definitive.

Partidul Conservator nu a reușit să obțină cele 326 de locuri necesare pentru o majoritate în Camera Comunelor, pentru care ar avea nevoie de 18 din cele 17 mandate ai căror câștigători nu au fost anunțați încă.

Theresa May nu reușește astfel să obțină mandatul mai puternic pe care îl viza în perspectiva negocierilor legate de Brexit, aruncând scena politică britanică în incertitudine, cu potențial de a perturba viitoarele discuții cu Uniunea Europeană.

Potrivit postului de radio londonez LBC, preluat de Reuters, premierul britanic va susține o declarație la ora locală 10:00, după ce a eșuat în tentativa de a consolida majoritatea conservatoare în parlament.

Leave A Reply

Your email address will not be published.