Rusia, victorie la Cupa Confederațiilor

0 375

Rusia, a învins selecționata Noii Zeelande cu scorul de la 2-0, în meciul de deschidere al Cupei Confederațiilor la fotbal. Meciul s-a jucat la Sankt Petesburg, pe noul stadion Krestovski, în prezența a peste 50.000 de spectatori.

Golovin a înregistrat prima mare ocazie a meciului, în minutul 4 cînd portarul Noii Zeelande a parat cu dificultate. Rusia a avut o bară trei minute mai târziu prin Vasin. Gazdele competiției au avut un penalty clar în minutul 15 al meciului însă arbitru a lăsat jocul să continue nesolicitând o consultare video.

Rusia a mai avut o șansă mare de gol prin Djikia (26), cu un șut de la 30 metri, respins de Marinovic. Selecționata condusă de Stanislav Cercesov a reușit să deschidă scorul după o minge pierdută de oaspeți și ajunsă la Glușakov (31), care l-a lobat pe portarul Marinovic.

La reluare, portarul neo-zelandez s-a remarcat și a respins șuturile lui Poloz și Erohin, la aceeași fază (48), având 5 minute mai târziu o nouă intervenție salvatoare în fața lui Poloz.

Eforturile ofensive ale echipei antrenate de Stanislav Cercesov au fost materializate în gol în minutul 69 de Smolov, care a marcat simplu, din centrarea lui Samedov.

Noua Zeelandă a avut șansa golului de onoare, dar Jirkov (78) a respins de pe linia porții lovitura de cap a lui Smith. Până la final, portarul Marinovic i-a mai blocat pe Smolov (89) și pe Buharov (90+2) în situații clare de gol.

Duminică 18 iunie va avea loc al doilea meci din Grupa A, Portugalia — Mexic, la Kazan (18,00). Rusia va disputa următoarea partidă miercuri 21 iunie, cu Portugalia, la Moscova (18,00).

Rusia — Noua Zeelandă 2-0 (1-0)
Au marcat: Michael Boxall (31, autogol), Fiodor Smolov (69).
Sankt Petersburg, stadion Krestovski: 50.251 spectatori
Cupa Confederațiilor 2017 — Grupa A

Au evoluat echipele:

Rusia: 1. Igor Akinfeev (căpitan) — 6. Gheorghi Djikia, 5. Viktor Vasin, 13. Fiodor Kudriașov — 19. Aleksandr Samedov, 21. Aleksandr Ierohin (22. Dmitri Tarasov, 77), 8. Denis Glușakov, 17. Aleksandr Golovin, 18. Iuri Jirkov — 7. Dmitri Poloz (11. Aleksandr Buharov, 64), 9. Fiodor Smolov (15. Aleksei Miranciuk, 90). Selecționer: Stanislav Cercesov.
Rezerve neutilizate: 12. Vladimir Gabulov, 16. Guilherme Marinato — 2. Igor Smolnikov, 3. Roman Șișkin, 14. Ilia Kutepov, 23. Dmitri Kombarov, 4. Iuri Gazinski, 10. Ruslan Kambolov, 20. Maksim Kanunnikov.

Noua Zeelandă: 1. Stefan Marinovic — 18. Kip Colvey (13. Monty Patterson, 83), 20. Tommy Smith, 22. Andrew Durante, 5. Michael Boxall, 3. Deklan Wynne — 7. Kosta Barbarouses (6. Bill Tuiloma, 61), 8. Michael McGlinchey, 14. Ryan Thomas — 11. Marco Rojas (10. Shane Smeltz, 71), 9. Chris Wood (căpitan). Selecționer: Anthony Hudson.
Rezerve neutilizate: 12. Glen Moss, 23. Tamati Williams — 2. Sam Brotherton, 4. Themistoklis Tzimopoulos, 16. Dane Ingham, 17. Tom Doyle, 21. Storm Roux, 15. Clayton Lewis, 19. Alex Rufer.

Arbitru: Wilmar Roldan; arbitri asistenți: Alexander Guzman, Cristian De La Cruz (toți din Columbia); arbitru de rezervă: Mark Geiger (SUA); arbitri asistenți video: Sandro Ricci (Brazilia), Joe Fletcher (Canada); asistent arbitru video: Enrique Caceres (Paraguay)

Leave A Reply

Your email address will not be published.