Mexic, victorie dramatică în meciul cu Noua Zeelandă

0 449

Ultimul meci al zilei de la Cupa Confederațiilor a fost unul dramatic, tensionat si extrem de disputat. Deși pleca cu șansa a doua, selecționata Noii Zeelande a jucat curajos, nu s-a apărat și a avut câteva bune oprtunități de gol pe durata meciului.

După ce a avut o bună situație de gol in minutul 27 al meciului,  Wood a deschis scorul (42), dintr-o pasă excelentă a lui Clayton Lewis.Noua Zeelandă conducea Mexicul cu scorul de 1-0 și se prefigura o primă mare surpriză la această competiție.

Mexicul a dominat categoric repriza secundă, prima ocazie venind în minutul 50, când Aquino a tras din unghi, dar Marinovic a respins cu un reflex.

Wood a fost aproape de a dubla avantajul neozeelandezilor (53), când a scăpat singur cu portarul Talavera, care l-a deposedat în ultimul moment. A fost momentul cheie al partidei și care putea decide o surpinzătoare învingătoare.

Mexicanii au turat motoarele la maxim, iar Marinovic a prins șutul lui Fabian (54), dar nu a mai avut replică la mingea expediată din întoarcere de la circa 16 metri de Jimenez (54). Reyes a avut și el o bună situație de gol în minutul 65.

Mexicul a marcat golul victoriei prin Peralta, care a reluat simplu în poartă mingea centrată de Javier Aquino (72). Echipa antrenată de Osorio a ratat șansa de a închide meciul în min. 76, pe contraatac, când Damm a exagerat cu driblingurile și a tras peste poartă.

Finalul a fost dramatic, cu ambele echipe ratând oportunități mari de gol. Mai întâi echipa de la Antipozi a avut o bară, Thomas șutând în vinclul porții lui Talavera din marginea careului (85). La poarta cealaltă, Marinovic a respins șutul lui Damm (86), iar Smith a blocat pe linia porții mingea șutată de Jimenez (89).

La un contraatac neozeelandez a izbucnit o încăierare generală, potolită cu greu de arbitri, gambianul Bakary Gassama fiind depășit de situație. Africanul a apelat la arbitrajul video și după lungi ezitări și consultări a acordat trei cartonașe galbene.

”Echipa Noii Zeelande a arătat mult mai bine în acest meci. Cu Rusia a fost dificil fiind primul meci la această competiție. Astăzi am avut o șansă mare de a câștiga dar din păcate nu a fost așa cum ne-am fi dorit. Am jucat bine astăzi și sunt convins că am fost o surpriză frumoasă a serii. Suntem eliminați după această înfrângere dar mai avem un meci de jucat în care trebuie să arătăm bine și să plecăm de aici cu fruntea sus.” (Brendon Hanley – reporter Noua Zeelandă)

”Avantajul după acest meci este că mai avem nevoie de un rezultat de egalitate în ultimul meci, cu Rusia pentru a ne califica în semifinale. O să fie greu, jucăm cu țara gazdă care va veni cu orgoliul rănit după înfrângerera cu Portugalia. O să fie un meci pe cinste…Azi am avut șansă dar în cele din urmă echipa care presează mai mult câștigă.” (Martin Langer reporter Mexic )

Mexic — Noua Zeelandă 2-1 (0-1)
Au marcat: Raul Jimenez (54), Oribe Peralta (72), respectiv Chris Wood (42).
Soci, stadion Fișt , spectatori 25.133
Cupa Confederațiilor 2017 — Grupa A

Au evoluat echipele:

Mexic: 12. Alfredo Talavera — 3. Carlos Salcedo (15. Héctor Moreno, 33; 4. Rafael Marquez, 68), 2. Néstor Araujo, 23. Oswaldo Alanis (16. Hector Herrera, 46) — 10. Giovani dos Santos, 5. Diego Reyes (căpitan), 8. Marco Fabian, 20. Javier Aquino — 17. Jurgen Damm, 9. Raul Jimenez, 19. Oribe Peralta. Selecționer: Juan Carlos Osorio.
Rezerve neutilizate: 1. Rodolfo Cota, 13. Guillermo Ochoa — 7. Miguel Layun, 21. Luis Reyes, 6. Jonathan dos Santos, 18. Andrés Guardado, 11. Carlos Vela, 14. Javier Hernandez, 22. Hirving Lozano.

Noua Zeelandă: 1. Stefan Marinovic — 16. Dane Ingham (13. Monty Patterson, 82), 5. Michael Boxall, 22. Andrew Durante, 20. Tommy Smith, 3. Deklan Wynne — 15. Clayton Lewis (6. Bill Tuiloma, 58), 8. Michael McGlinchey, 14. Ryan Thomas — 11. Marco Rojas (7. Kosta Barbarouses, 73), 9. Chris Wood (căpitan). Selecționer: Anthony Hudson.
Rezerve neutilizate: 12. Glen Moss, 23. Tamati Williams — 2. Sam Brotherton, 4. Themistoklis Tzimopoulos, 17. Tom Doyle, 18. Kip Colvey, 21. Storm Roux, 10. Shane Smeltz, 19. Alex Rufer.

Arbitru: Bakary Gassama (Gambia); arbitri asistenți: Jean Claude Birumushahu (Burundi), Marwa Range (Kenya); arbitri asistenți: Abdelkader Zitouni (Tahiti); arbitri video: Clément Turpin (Franța), Robert Vukan (Slovenia); arbitru asistent video: Malang Diedhiou (Senegal)
Cartonașe galbene: Thomas (26), Herrera (90+5), D. Reyes (90+6), Boxall (90+6).

Leave A Reply

Your email address will not be published.