Portugalia învinge Rusia la Cupa Confederațiilor

0 412

Cristiano Ronaldo a fost primul jucător de fotbal portughez care a înscris vreodată în poarta Rusiei într-un meci disputat în deplasare. Minutul 8 a fost cel în care lusitanii au deschis scorul, lucru care i-a demoralizat pe ruși care au găsit cu greu soluții pentru a se apropia de poarta adversă. Rusia a avut o acțiune bună de atac în minutul 41, încheiată cu o reluare defectuoasă a lui Smolov.

În startul reprizei secunde, portarul Akinfeev s-a remarcat la lovitura de cap a lui André Silva (49). Același jucător portughez a fost periculos, în minutul 58, apoi Ronaldo a trimis cu capul pe lângă poartă (61).

Selecționata țării gază a turneului a avut momente mai bune pe final de joc și a crescut presiunea, fără să-și creeze șanse prea clare. O ocazie notabilă a aparținut fundașului Djikia, în prelungiri.

Sâmbătă, în ultimele meciuri din Grupa A, Portugalia va întâlni Noua Zeelandă, iar Rusia va juca împotriva Mexicului.

„În prima repriză, Portugalia a fost în mod evident echipa mai bună. Planul lui Stanislav Cherchesov nu a fost de mare ajutor echipei ruse, deși putem vorbi de o greșeală individuală care a dus la golul marcat de Ronaldo.  Rusia a jucat doar cu Fedor Smolov în față până în minutul 60 și a fost dificil să conteze în zona ofensiv. Au avut o singură oportunitate. Rusia și-a îmbunătățit considerabil jocul, în special după ce s-au făcut înlocuiri, dar Portugalia a părut mereu că este stăpână pe joc „. (Igor Borunov, reporter echipa Rusiei)

”Portugalia a început foarte bine meciul, a înscris repede prin Cristiano Ronaldo și cred că acesta a fost un fapt determinant pentru modul în care a curs jocul până la final. Cuplul de jucători Ronaldo Andre Silva a fost foarte bun și aici antrenorul portughez merită toate laudele. Nu putem trece cu vederea nici evoluția bună a lui Bernard Silva. Repriza a doua ne-a dezvăluit o echipa a Rusiei nervoasă care a făcut tot ce se poate pentru a obține golul egalării. Apărarea noastră nu s-a pierdut cu firea, a evoluat exact și scorul a fost cel stabilit în minutul  8. Cu acest rezultat Portugalia este calificată în semifinalele competiției.” (Marco Monteiro, reporter echipa Portugaliei)

Rusia — Portugalia 0-1 (0-1)

A marcat: Cristiano Ronaldo (8)
Moscova, Otkrîtie Arena
Cupa Confederațiilor 2017 — Grupa A

Au evoluat echipele:
Rusia: 1. Igor Akinfeev (căpitan) — 3. Roman Șișkin (21. Aleksandr Ierohin, 46), 6. Gheorghi Djikia, 5. Viktor Vasin, 13. Fiodor Kudriașov (11. Aleksandr Buharov, 84), 23. Dmitri Kombarov (7. Dmitri Poloz, 68) — 19. Aleksandr Samedov, 8. Denis Glușakov, 17. Aleksandr Golovin, 18. Iuri Jirkov — 9. Fiodor Smolov. Selecționer: Stanislav Cercesov.
Rezerve neutilizate: 12. Vladimir Gabulov, 16. Guilherme Marinato — 2. Igor Smolnikov, 14. Ilia Kutepov, 4. Iuri Gazinski, 10. Ruslan Kambolov, 15. Aleksei Miranciuk, 22. Dmitri Tarasov, 7. Dmitri Poloz, 20. Maksim Kanunnikov.

Portugalia: 1. Rui Patricio — 21. Cedric Soares, 3. Pepe, 2. Bruno Alves, 5. Raphael Guerreiro (19. Eliseu, 66) — 10. Bernardo Silva, 14. William Carvalho, 23. Adrien Silva (13. Danilo, 82), 15. André Gomes — 9. André Silva (18. Gelson Martins, 78), 7. Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecționer: Fernando Santos.
Rezerve neutilizate: 12. Jose Sa, 22. Beto — 4. Luis Neto, 6. José Fonte, 11. Nelson Semedo, 8. Joao Moutinho, 16. Pizzi, 17. Nani, 20. Ricardo Quaresma.

Arbitru: Gianluca Rocchi; arbitri asistenți: Elenito Di Liberatore, Mauro Tonolini (toți din Italia); arbitru de rezervă: Damir Skomina (Slovenia); arbitri video: Sandro Ricci (Brazilia), Jure Praprotnik (Slovenia); arbitru asistent video: Ovidiu Hațegan (România)
Cartonaș galben: Glușakov (27), Pepe (57), Bernardo Silva (70), Djikia (71), Samedov (76)

Leave A Reply

Your email address will not be published.