Alexandru Petria: Nu merită nici să trăiești și nici să mori într-o țară ca România

0 122

Scriitorul Alexandru Petria a reacționat cu multă dezamăgire și tristețe față de reacțiile unor intelectuali de carton care au luat în derâdere trecerea în neființă a academicianului Augustin Buzura. Petria condamnă lipsa de cultură, avalanșa de ură față de valorile care dispar încet, încet dintre noi. Reacții la fel de vehemente am putut citit și la maestrul Constantin Vaeni: ”Mereu aceiași placă. Când pleacă spre eternitate o valoare a culturii noastre, niște neica nimeni încep să arunce cu noroi în cel dispărut. Este făcut repede comunist, nomenclaturist și învechit. Uităm repede de valori, aruncăm cu lejeritate patriotismul la gunoi…”.

Iată și textul scris de Alexandru Petria:

Nu merită să trăiești, nu merită nici să mori. Într-o țară ca România. Ca scriitor, ca gânditor, ca savant, ca om care a împins limitele excepționalului unde semenii n-au cum să ajungă. Într-o țară cu munți de mârlănie, în corul râgâielilor autosuficiente. Fără respect, fără politețe, cu aversiune la măreție și apetență pentru trădare. Și nu de azi, de ieri, să nu ne îmbătăm cu apă chioară. Nu-s întâmplări că Eminescu a murit cum a murit, iar Caragiale a preferat exilul.

Aici, dacă nu-ți este prețuită corect viața, îți este batjocorită și moartea. De nimurugi, de terchea-berchea, de lepădăturile agresive ale neantului.

O țară cu destin second-hand. Cu ura respirată în loc de aer. Cu refluxuri imprevizibile de isterie. Cu mentalitatea de slugă, proastă și gureșă, aproape generalizată.

Am scris rândurile din durere și scârbă. Provocat de comentariile năucitoare citite despre moartea lui Augustin Buzura. A fost încă o confirmare a realității, a nu știu câta, pe care preferam să n-o privesc frontal; din jenă față de lipsa altora de jenă, din autoprotecție.

Se spune că nu este ok să-ți vorbești urât țara. Dar ce să faci? Să minți? Și de ce/pentru ce să minți? Ca să-i încredințezi tocmai pe cei vinovați că sunt altfel decât sunt, să le gâdili ego-urile hidoase, ca să alimentezi și să permanentizezi o minciună ordinară? Nu am de ce să fiu complice, păstrând tăcerea. Dacă doare adevărul, n-am nicio vină.

Leave A Reply

Your email address will not be published.