O săptămână teribilă. De coşmar. O săptămână pe care orice om, nu ar dori să o parcurgă. O săptămână grea pentru sufletul meu. O săptămână nefericită şi înspăimântătoare prin ceea ce avea să se întâmple. Marţi, aflu de la un bun prieten că amicul meu, colegul meu de Cenaclu, poetul Vladimir Deteşanu s-a stins, apoi joi mi se transmite că un alt amic, poet de-al nostru, Adrian Ady Cuibus din Cluj Napoca, s-a stins şi el. Groaznică lovitură. De neimaginat.
L-am cunoscut pe poetul Deteşanu, Vivanu cum îl numeam noi, prin anii 1980 la Cenaclul ,,I.L. Caragiale,, din Ploieşti. Nu am luat legătura în permanenţă, nu ne-am întâlnit de foarte multe ori, dar îi recunoşteam meritele de poet adevărat şi de om împătimit şi devotat scrisului. Apoi, după redeschiderea Cenaclului l-am revăzut mai des. Acelaşi tip cu o discuţie cultă şi la obiect, acelaşi personaj care făcea deliciul discuţiilor optzeciste. Păcat că drumul tău a fost scurtat, Vivane !
Pe această reţea de socializare am cunoscut un alt poet, Adrian Cuibus şi am avut plăcerea să colaborez cu el la Antologia-2017 –,, Literatura din Călimară,, şi am avut onoarea de a-l cunoaşte personal. Un poet într-o devenire continuă, un poet care se căuta, căutând, un om sensibil şi graţios. Un timid, fără a fi introvertit, un om cu care acum două săptămâni am băut un şpriţ, depănând de-ale noastre, ce-i drept mai mult de-ale lui. Avea sufletul încărcat de neplăceri şi zbateri. Păcat că drumul tău a fost scurtat, Ady.
Păcat că drumurile acestea au fost frânte, păcat, mare păcat. Un alt drum li s-a deschis în faţă, drum pe care şi noi avem să-l parcurgem cât de curând. Nu vă spun adio, dragi ai mei, ne vom întâlni mai repede decât vă gândiţi şi avem să facem un Cenaclu în cer, avem să şpriţuim şi să privim la cei lăsaţi să parcurgă încă. Nu vă temeţi, din clipele noastre de frumuseţe vor ieşi poeme care avem să le transmitem celor ce încă mai pot. Mi-am permis să vă scriu câteva rânduri care să vă însoţească acum când vă veţi lovi de ceea ce aşteptăm cu toţii, încă de la sosire. Dumezeu să vă aibă în pază.
La despărţire…
Vântul încă te mai adie
Împerechind molatic
Aceeaşi melodie…
Cerul plânge un strop după tine
Şi păsări de linişti.
Îţi cântă de bine.
Copacul din curte s-a aplecat
Şi-ţi cară oftatul
Cu dor tremurat.
Ne-ascundem pe-oriunde şi plângem
De mâini ca-ntr-o horă
Ne luăm şi ne strângem…
Adineauri şi vântul te mai adia
Şi cerul cu păsări te îmbrăţişa,
Copacul ferestrei s-a încovoiat
Foşnind printre frunze: ai plecat, ai plecat…
Dan Minoiu
