SUA și Coreea de Nord ascut intens săbiile războiului
Recentele declarații războinice ale liderului american Donald Trump a stârnit rumoare în Iran și Coreea de Nord. Trump a precizat că va distruge din temelii statul asiatic și că armata americană va deveni cea mai puternică din lume. Declarațiile lui Trump nu au făcut altceva decât să învrăjbească și mai mult respectivele state. Oficiali ai celor două țări au precizat că vor continua testele nucleare astfel încât capacitățile de apărare să devină competitive.
”Este curios că în aceadtă lume doar SUA are voie să se înarmeze și să atace pe orice în timăp ce noi, ceilalți trebuie să staăm cu capul plecat și să le dăm pe tavă bogățiile noastre”, este vocea care răsună dinspre Teheran.
„Noul ordin executiv creşte semnificativ (posibilitatea) autorităţilor noastre de a ţinti persoane, companii, instituţii care finanţează şi înlesnesc comerţul cu Coreea de Nord„, a declarat Donald Trump de la prezidiul ONU.
„Prea mult timp, Coreea de Nord s-a eschivat de sancţiuni şi a folosit sistemul financiar internaţional ca să-şi finanţele armele şi programele de distrugere în masă şi de rachete balistice. Nicio bancă din lume nu ar trebui folosită pentru a înlesni comportamentul distructiv al (liderului nord-coreean) Kim Jong Un”, a fost și declarația secretarului american al Trezoreriei, Steven Mnuchin.
Oficialul Trezoreriei a adăugat că de acum înainte o instituţie financiară poate face afaceri fie cu Statele Unite, fie cu Coreea de Nord, dar nu cu ambele ţări. Şi în acest sens, Statele Unite au şi susţinerea surprinzătoare a Chinei, cel mai mare aliat al Phenianului.
„China, banca lor centrală le-a spus celorlalte bănci chineze, să înceteze imediat să facă afaceri cu Coreea de Nord”, a mai spus Donald Trump. Numai că, liderul american a uitat să spună că cererea băncii centrale chineze a fost făcută cu jumătate de gură și că, lasă totul la latitudinea celorlalte instituții financiare ce anume trebuie să facă cu proprii bani.
Zilele trecute, de la tribuna ONU Donald Trump ameninţa că dacă America va fi nevoită să se apere, va distruge total Coreea de Nord. Iniţial, Phenianul a calificat declaraţiile drept „lătratul unui câine, în timp de ursul trece” precizând că activitatea statului de a îmbunătăți și moderniza armata va continua într-un ritm infernal.
Pentru prima oară, printr-un comunicat, un lider nord-coreean i se adresează direct comunităţii internaţionale. Kim Jong Un afirmă că Donald Trump este „deranjat mintal și va plăti scump ameninţările”. Iar de la New York, ministrul de Externe nord-coreean anunţă un posibil nou test nuclear – de astă dată nu subteran, ci în Oceanul Pacific.
„Ar fi un test al unei bombe cu hidrogen, de o amploare fără precedent”, a spus ministrul de Externe al Coreei de Nord, Ri Yong Ho.
Oficialul afirmă că decizia finală va fi luată de liderul Kim Jong Un. Comunicatul fără precedent al acestuia, neînsoţit de imagini video, deşi presărat de calificativele bizare, tipice Phenianului, este într-un fel diferit de tonul său brutal obişnuit.
Kim Jong Un îl acuză pe Donald Trump de „limbaj nesăbuit”, îl sfătuieşte să-şi aleagă mai atent cuvintele când vorbeşte în faţa lumii întregi şi afirmă că liderul american i-a negat existenţa şi l-a insultat personal. „Acţiunea este cea mai bună opţiune când ai de-a face cu un bătrân senil care nu mai aude”, a afirmat Kim Jong Un.