Kurtos kolacs uriaș pentru suporterii echipei Steaua

0 479

Suporterii steliști vor primi în dar un kurtos kolacs uriaș din partea conducerii Clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, înaintea confruntării pe care cele două echipe o vor avea duminică la Brașov, în cadrul Ligii I de fotbal.

Potrivit patronului clubului Sespi OSK, Dioszegi Laszlo, colacul secuiesc glazurat cu zahăr ars va avea în jur de 15 metri și va fi preparat cu o zi înaintea meciului, în cadrul Festivalului deliciilor dulci, ce va avea loc la Sfântu Gheorghe.

”Ne-am gândit că ar fi un gest frumos să oferim acest kurtos kolacs, care sper eu că va avea peste 15 metri, suporterilor echipei Steaua București care o să vină duminică la Brașov. OSK o să aibă un meci extrem de interesant, la care acum 3-4 ani nimeni nu s-ar fi gândit că ar putea avea loc. Vrem să donăm acest kurtos suporterilor echipei ca să simtă că noi suntem ospitalieri (…) În urmă cu o lună, o lună și jumătate, când am fost într-o deplasare într-o localitate, suporterii noștri au fost nevoiți să bea apă de 26 sau 27 de grade la 3 lei paharul și atunci am spus că noi vom încerca de acum înainte să fim ospitalieri cu toți suporterii care vin la Brașov și după aia la Sfântu Gheorghe, când vom juca meciurile pe stadionul nostru (…) Vrem să facem un gest frumos pentru că fotbalul nu este pentru conducători, e pentru suporteri. Conducătorii se mai schimbă, dar suporterii rămân fideli echipei până la moarte”, a declarat Dioszegi Laszlo.

El a mai spus că pentru prepararea colacului secuiesc vor lucra 15-20 de persoane, iar acesta va fi gata sâmbătă după-amiază.

Dioszegi a menționat că anul viitor vrea să facă cel mai lung kurtos kolacs din lume, care să fie înscris în Cartea Recordurilor.

În anul 2011, Dioszegi Laszlo, care deține o fabrică da pâine și produse de panificație, a preparat un tort uriaș, în lungime de cinci metri și jumătate și o greutate de 640 de kilograme, în cinstea aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sfântu Gheorghe.

Pentru acesta s-au folosit peste 2.000 de ouă, 160 de kilograme de fructe, 200 de kilograme de frișcă, 100 de kilograme de zahăr, făină și ciocolată.

Prima felie de tort a fost tăiată cu o sabie de membrii legendarei trupe britanice Smokie, invitați să concerteze la Zilele orașului.

În replică, liderii Peluzei Roș-Albastre au precizat că un gest de onoare ar fi renunțarea clubului din Sfântu Gheorghe la a mai intona imnul secuiesc dar și la anunțarea evenimentelor de joc de către crainicul stadionului în limba maghiară.

Leave A Reply

Your email address will not be published.