Copleşiţi de emoţiile inaugurării noului stadion, oltenii au pierdut clar partida cu Slavia Praga
(Coregrafia galeriei craiovene a impresionat întreaga asistenţă)
Universitatea Craiova este a treia echipă românească din istoria recentă a fotbalului nostru care pierdde meciul inaugural de pe propriul stadion. Pe 10 octombrie 2011, U Cluj își inaugura noul stadion cu un amical de gală împotriva formației ruse Kuban Krasnodar, echipă antrenată la acea vreme chiar de Dan Petrescu. „Șepcile Roșii” au avut însă o prestație modestă, pierzând meciul cu 0-4, la fel ca CSU Craiova vineri seara.Data de 25 septembrie 2011 avea să fie ziua în care Petrolul îşi inaugura noua arenă într-un meci de campionat cu Dinamo. Bucureştenii s-au impus atunci cu scorul de 5-1 stricând petrecerea ploieştenilor.
Vineri seara, campioana Cehiei a umbrit bucuria primului meci pe noua arenă, câștigând prin golurile marcate de Milan Skoda (35, 42), Pavel Bucha (67) și Mick van Buren (76), în fața a circa 30.000 de spectatori.
Slavia a dominat jocul în fața unor jucători care au părut marcați de acest moment și au evoluat sub valoarea lor.
Mitriță a avut prima șansă de gol a partidei, în chiar primul minut de joc, însă șutul său de la 15 metri a trecut peste poartă. Mateiu (3) a fost și el aproape de deschiderea scorului, dar șutul său a fost respins de Kovar de sub transversală (3).
Slavia a replicat prin Necid (4), care a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă.
Mitriță a mai avut o ocazie (7), dar șutul său a fost reținut de Kovar.
Slavia a luat apoi jocul pe cont propriu și a avut ocazii mari de gol prin Danny (17), portarul Mitrovic i-a blocat pe Skoda (21), Necid (23), Stoch (24) și van Buren (28). Skoda a deschis scorul cu un șut la colțul lung (35), după care Mitriță a ratat egalarea (37), șutând peste poartă din poziție bună. Skoda a reușit ”dubla” (42), cu un șut de la 16 metri.
La reluare, Roman a tras de a 22 metri, dar balonul a fost prins de portar (50).
Spahija a respins din fața lui Necid, după un șutul al lui Flo (60), după care Slavia a marcat al treilea gol, prin Bucha (67), rămas nemarcat în careu. Goalkeeper-ul Popescu l-a blocat pe Stoch, scăpat singur spre poartă (70), iar Slavia a marcat ultimul gol prin olandezul van Buren (76), cu un șut la colț de la 15 metri.
(Andrei Păunescu alături de formţia sa au cântat alături de 30.000 de spectatori „Cântec pentru Oltenia”, un imn scris şi compus de Adrian Păunescu cu echipa de glorie a Universităţii Craiova)
Jucătorii Craiovei au ieșit pe teren înaintea meciului cu un banner pe care se putea citi ”Bine ați revenit acasă”.
Meciul a fost precedat de un moment artistic interpretat de Cenaclul Flacăra, în frunte cu Andrei Păunescu și cu fostul fotbalist Gică Craioveanu.
Galeria echipei craiovene a prezentat o coregrafie 3D impresionantă cu chipul lui Ion Oblemenco, ”Tunarul din Bănie”
Noul stadion ”Ion Oblemenco” a început să fie construit în septembrie 2015, valoarea finală a lucrărilor executate fiind de 239.731.352,83 lei (cu TVA inclus). Arena are o capacitate de 30.929 de locuri.
Primul meci oficial pe noua arenă a avea loc sâmbătă 18 noiembrie, de la ora 19,00, cu Juventus București.
(În pauză, mai multe glorii ale fotbalului din Craiova au fost premiate de către oficialii celor de la Universitatea Craiova)
Universitatea Craiova — Slavia Praga 0-4 (0-2)
Au marcat: Milan Skoda (35, 42), Pavel Bucha (67), Mick van Buren (76).
Craiova, Stadion ”Ion Oblemenco”: 30.000 spectatori
Au evoluat echipele:
Universitatea: 51. Miodrag Mitrovic (49. Laurențiu Popescu, 61) — 4. Răzvan Popa (27. Ivan Martic, 46), 20. Niko Datkovic, 6. Renato Kelic (44. Hrvoje Spahija, 46), 2. Tiago Ferreira (77. Cristian Bărbuț, 62) — 30. Radoslav Dimitrov, 8. Alexandru Mateiu (căpitan), 3. Marius Briceag — 7. Gustavo (56. Valentin Mihăilă, 67), 9. Mihai Roman (16. Jovan Markovic, 55), 28. Ionuț Mitriță (43. Lucian Buzan, 46; 41. Remus Enache, 89). Antrenor: Devis Mangia.
Slavia: 31. Premysl Kovar — 25. Michal Frydrych, 20. Jiri Bilek (căpitan), 4. Jakub Jugas, 15. Per-Egil Flo (5. Daniel Stropek, 90) — 14. Mick van Buren (3. Simon Havrda, 85), 6. Pavel Bucha (9. Alejandro Mitrano, 82), 7. Danny (24. Nikola Bjelos, 90), 17. Miroslav Stoch — 27. Tomas Necid, 21. Milan Skoda (26. Filip Stehno, 90). Antrenor: Jaroslav Silhavy.
Arbitru: Cătălin Popa; arbitri asistenți: Daniel Mitruți, Mihai Iliescu
Cartonaș galben: Necid (90+3).