Craiova învinge liderul și intră din nou în lupta pentru titlu

0 410

Universitatea Craiova a învins liderul CFR Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal.

În faţa a circa 29.000 de spectatori, Universitatea s-a impus prin golurile marcate de micuţul Alexandru Băluţă (45+1), cu capul, şi de Alexandru Mitriţă (51), din lovitură liberă de la circa 25 de metri. Golul clujenilor a fost înscris de spaniolul Urko Vera (61), la doar câteva secunde de la introducerea sa pe gazon, după ce a atins mingea şi cu mâna.

Faza din care gazdele au deschis scorul a fost precedată de un corner acordat eronat pentru ”alb-albaştri”.

Alexandru Mateiu a avut prima ocazie a partidei, dar şutul său de la 17 metri a fost scos de la vinclu de portarul Giedrius Arlauskis (10). Juan Culio (26) a avut prima oportunitate pentru oaspeţi, dar balonul şutat din cădere s-a dus prin faţa porţii. Mitriţă şi Nicuşor Bancu (38) au creat pericol la poarta lui Arlauskis, după centrarea lui Băluţă.

După pauză, Adrian Păun a şutat periculos la vinclu, dar mingea a ocolit ţinta (59), apoi Băluţă a trimis mingea în bară şi în loc să fie 3-0, scorul s-a făcut 2-1, după golul lui Urka Vera.

Damjan Djokovic (60) şi Billel Omrani (74) l-au pus la încercare pe portarul Calancea, Ivan Martic a fost aproape de a relua în plasă o centrare în faţa porţii (69). Urko Vera (89) a avut ultima ocazie a meciului.

Băluţă a primit uşor al doilea cartonaş galben în min. 80, pentru un duel cu Culio.

Partida a fost precedată de un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai.

În tur, CFR s-a impus cu scorul de 2-1.

CFR Cluj nu mai primise gol de şase meciuri, încheind la Craiova o serie de şase meciuri fără eşec (un egal şi cinci victorii).

Universitatea a câştigat toate cele trei meciuri oficiale jucate pe noul stadion ”Ion Oblemenco”, 3-1 cu Juventus, 3-1 cu FC Viitorul, 2-1 cu CFR Cluj.

Reacții după meci:

„Craiova a dominat primele 20 de minute. În celelalte 70 de minute CFR a fost mai bună. Au fost două decizii foarte clare în defavoarea noastră. Înaintea primului gol a fost corner pentru noi, iar la cel de-al doilea Gustavo a preluat mingea cu mâna. Cel puţin un egal era scorul corect azi. A fost penalty la Culio, dar şi la Gustavo. Joacă în 12 cu suporterii pe care îi au. Vor fi principalul lor avantaj în play-off. Momentul-cheie a fost primul gol.Eram nervos pe Manea pentru că nu a stat bine la ultima fază din prima repriză. Pe el l-a luat valul şi nu mă auzea. Normal că eram foarte nervos” – a spus Dan Petrescu la Telekom Sport.

”Când jucam la Severin nu îmi imaginam că vom avea parte de aşa ceva. Iar toţi cei care îmi spuneau ce va fi aveau dreptate. O atmosferă incredibilă, mulţumim publicului, pentru că este un ambient special, iar eu şi jucătorii ne simţim ca într-o familie”, a declarat Devis Mangia la Telekom Sport.

”Dacă nu pui suflet, nu ai cum să reuşeşti la fotbal. Sunt foarte fericit că am câştigat acest meci în faţa unui stadion plin, 30 de mii de oameni, incredibil. Sunt bucuros”, a spus şi Băluţă la Telekom Sport.

Universitatea Craiova – CFR  Cluj 2-1 (1-0)

Stadion Ion Oblemenco – Craiova; Spectatori 29.000

Au marcat: Alexandru Băluţă (45+1), Alexandru Ionuţ Mitriţă (51), respectiv Urko Vera (61).

Cartonaş roşu: Alexandru Băluţă (CSU Craiova, 80).

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Valentin Avram (Bucureşti); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)

Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – CCA, Dan Potocianu (Reşiţa) – LPF

Leave A Reply

Your email address will not be published.