Putin: Rusia puternică și independentă este refăcută
Progresul a fost realizat fără ajutor din afară, ”însă Rusia nici nu a avut nevoie de așa ceva”, a spus liderul de la Kremlin
Președintele rus a declarat că țara lui nu a contat deloc pe un sprijin extern și nici asistență de peste hotare. Cu toate acestea, susține el, ”am reușit să reface Rusia puternică și independentă, am învățat să ne apărăm cu tărie propriile interese, am conștientizat vigoarea și continuitatea istoriei noastre comune, valoarea propriilor realizări dar și siguranța coeziunii noastre”.
Analiștii economici ruși susțin că Rusia a avut un progres uriaș în principalele direcții de dezvoltare în special în economie, sfera socială dar și în industria de apărare.
”A ne înstrăina de dragul unora sau altora pentru că așa cer anumite organizații mondiale nu este alegerea noastră și nici nu poate fi”, a declarat Vladimir Putin
Referitor la decizia sa de a candida la un nou mandate pentru președinția Rusiei, Putin a precizat că țara sa are nevoie de continuitate și stabilitate dar și o dezvoltare rapidă și durabilă pentru a face față noilor provocări mondiale Șeful statului rus a declarat că ar vrea să accentueze atenția pe sfera socială, precum și pe majorarea veniturilor rușilor.