Simona Halep, a câştigat turneul de la Shenzhen atât la simplu, cât şi la dublu
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat a doua oară turneul de categorie WTA International Shenzhen Open, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-0, pe deţinătoarea titlului, sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 6. Acesta este al 16-lea trofeu din cariera jucătoarei române. Halep şi Siniakova sunt adversare şi în finala de dublu, care are loc la ora transmiterii acestei ştiri, tot în sală. Perechea cehă Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie numărul 1, întâlneşte în ultimul act echipa Simona Halep/Irina Begu.
Următorul turneu la care va participa Simona Halep va fi Australian Open (15-28 ianuarie). Ea va fi cap de serie numărul 1 la primul Grand Slam al anului.
Simona Halep, liderul mondial, s-a arătat entuziasmată de startul pe care l-a avut în acest an, câştigând turneul de la Shenzhen atât la simplu, cât şi la dublu, şi i-a fost recunoscătoare partenerei sale Irina-Camelia Begu.
„Mulţumesc, Shenzhen Open, pentru această săptămână minunată. Multe mulţumiri partenerei mele de dublu, Irina Begu, şi echipei mele! Grozav mod de a începe anul 2018. Următoarea oprire, Melbourne”, a notat Simona Halep, într-o postare pe pagina sa de Twitter.
Perechea Simona Halep/Irina Begu au câştigat, sâmbătă, titlul în proba de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen, desfăşurat pe hard şi dotat cu premii în valoare de 626.750 de dolari. Româncele s-au impus, scor 1-6, 6-1, 10-8, în faţa cehoaicelor Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, principalele favorite ale competiţiei.
Este primul trofeu câştigat împreună de către Halep şi Begu, care au făcut pereche pentru a patra oară în carieră. De altfel, până acum, Simona Halep nu mai obţinuse niciun titlu WTA la dublu, în timp ce Begu şi-a trecut în palmares cel de-al cincilea trofeu în această probă.
Liderul mondial Simona Halep a câştigat turneul de la Shenzhen, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-0, pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova, cap de serie numărul şase şi locul 47 WTA, deţinătoarea trofeului.
Halep şi-a adjudecat trofeul la capătul unui meci care a durat o oră şi 12 minute. De-a lungul întâlnirii, românca a comis trei duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 56% cu prima minge şi 65% cu cea de-a doua.
Este cel de-al 16-lea titlu WTA cucerit de Simona Halep, de-a lungul carierei sale, şi al doilea obţinut la Shenzhen, după cel câştigat în 2015.
Din cauza vremii nefavorabile, partida dintre Halep şi Siniakova a avut loc într-o sală care nu este dotată cu tribune şi condiţii de televizare. Programat iniţial la 08:00, meciul a fost amânat de mai multe ori, din cauza ploii, iar în cele din urmă organizatorii au hotărât ca partida să înceapă în jurul orei 12:30 şi să se desfăşoare în sală.