România, o nouă victorie în preliminariile Campionatului Mondial de handbal

0 427

După victoria categorică din meciul cu Italia, echipa națională de handbal masculin a României a reușit să învingă și în meciul cu Insulele Feroe, scor 28-20. Urmează meciul capital cu Ucraina, un rezultat de egalitate fiind suficient pentru ca echipa noastră să se mențină în cursa calificării la Campionatul Mondial din 2019.

Meciul cu Feroe a fost la discreția tricolorilor pe toată durata jocului, singurul moment mai dificil fiind întregistrat la scorul de la 10-9 pentru români, când adversarii păreau că pot reveni în joc. Trupa lui Xavi Pascal a apăsat însă pe accelerație și a terminat prima repriză în avantaj, scor 15-10.

În repriza a ll-a echipa noastră a jucat relaxat, păstrând însă o diferență confortabila pe tabela de marcaj. Portarul echipei noastre, Mihai Popescu a fost ales jucătorul meciului în timp ce alex Csepreghi s-a făcut remarcat prin cele 8 goluri marcate.

Golurile echipei României au fost marcate de Alex Csepreghi 8, Demis Grigoraş 5, Dan Racoţea 3, Javier Humet Gaminde 2, Chike Onyejekwe 2, Alex Şimicu 2, Dragoş Soare 2, Gabriel Bujor 1, Viorel Fotache 1, Adrian Rotaru 1, Roland Thalmaier 1.

Meciul România-Ucraina se va juca sâmbătă, de la ora 19.15 (în direct la DigiSport). În celălalt meci al grupei, Italia a învins Ucraina cu scorul de 29-28!

De precizat faptul că primul tur al preliminariilor CM2019 se desfăşoară sub formă de turnee, la care participă echipe împărţite în şase grupe. Doar prima clasată în fiecare grupă se va califica în faza play-off a competiţiei, cu meciuri eliminatorii programate în 8-10 iunie, respectiv 12-14 iunie.

Campionatul Mondial din 2019 va avea loc între 10-27 ianuarie în Germania şi Danemarca. Europa va fi reprezentată de 13 echipe.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.