Reuniunea lui Surkov și a lui Volker pe tema Donbass: fără progres și perspective
În Dubai (Emiratele Arabe Unite), a avut loc cea de-a patra întâlnire între consilierul prezidențial rus Vladislav Surkov și reprezentantul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker.
Ce s-a schimbat de la negocierile de la Belgrad?
Ultima întâlnire dintre reprezentanții Moscovei și Washingtonului într-un format similar a avut loc la 13 noiembrie 2017 la Belgrad. Atunci, părțile nu au ajuns la o înțelegere. După cum a recunoscut însuși Volcker, întâlnirea a fost un „pas înapoi” clar. Principala piedică a fost problema introducerii în Donbass a unei misiuni internaționale de menținere a păcii a Națiunilor Unite. Din cele 29 de amendamente propuse de americani la inițiativa Rusiei privind pacificatorii, Moscova a găsit doar 3 acceptabile.
În cursul celor două luni și jumătate de la întâlnirea de la Belgrad a lui Surkov și a lui Volker, au avut loc mai multe evenimente, demonstrându-se incompatibilitatea fundamentală a abordărilor rusești și americane cu privire la reglemenare asituatiei din Donbass. În special, este vorba de adoptarea de către Rada Suprema a Ucrainei a legii privind „reintegrarea Donbassulu”, care a pus capăt acordurilor de la Minsk.
(Pavlenko Dmitri)