Liga 1, etapa a 25-a/ Fotbal sub zodia marelui derby
Gaz Metan Mediaş – Juventus Bucureşti, vineri, 16.02, ora 18.00
Un meci foarte important în lupta pentru salvarea de la retrogradare se va juca la Mediaş, între Gaz Metan şi Juventus, două echipe cu loturi mult schimbate faţă de toamna lui 2017, când ambele au avut evoluţii sub aşteptări.
O singură victorie au reuşit ardelenii pe teren propriu în ultimele 10 jocuri disputate în Liga 1 Betano, 1-0 cu FC Botoşani, în rest au trei remize şi șase înfrângeri.
Bucureştenii nu au cunoscut gustul succesului în deplasare pe prima scenă, palmaresul acestora pe teren advers cuprinzând trei rezultate de egalitate şi nouă partide pierdute.
Partida din 24 septembrie 2017, Juventus – Gaz Metan 1-1 a fost singura confruntare directă dintre cele două echipe în principala competiţie internă din România. Scorul a fost deschis de bucureşteni, prin George Călinţaru, care a finalizat pasa primită de la Simon Măzărache (minutul 37). Egalitatea s-a stabilit imediat după pauză, în minutul 50, prin Romeo Roberto, din pasa lui Cristi Danci.
Cristi Pustai vs Marius Baciu, duel în premieră;
Marius Baciu vs Gaz Metan: un joc – o infrângere ( ediția 2014-2015, Gaz Metan – Concordia 2-0).
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan – 27 ani; Juventus – 25 ani şi 9 luni.
FC Voluntari – Universitatea Craiova, vineri, 16.02, ora 20.45
Doar o victorie au reuşit ilfovenii pe teren propriu în ultimele șapte jocuri disputate în Liga 1 Betano, 3-0 cu Sepsi (18 decembrie 2017), în rest au trei remize şi tot atâtea partide pierdute.
20 octombrie 2017, Concordia – CS U Craiova 1-2 a fost ultimul succes bifat de olteni în deplasare. Au urmat trei rezultate de egalitate şi o înfrângere.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în Liga 1, de cinci ori au câştigat oltenii, un joc s-a terminat cu victoria ilfovenilor, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.
– 28 august 2015, prima dispute: FC Voluntari – CS U Craiova 1-2. Băluţă a deschis scorul la finalul primului sfert din partea secundă, Voduţ a egalat din pasa lui Iorga, apoi Vătăjelu a stabilit rezultatul final ( minutul 87), după o acţiune personală.
– A urmat întâlnirea din 13 decembrie 2015, de pe stadionul Extensiv, încheiată cu victoria ilfovenilor, scor 2-1, marcatori Bancu, respectiv Adrian Bălan şi Daniel Pancu.
– 4 februarie 2017, cea mai mare diferenţă de scor: CS U Craiova – FC Voluntari 5-0, goluri înscrise de Rocha, Bancu, Băluţă – dublă şi Ivan.
– 22 septembrie 2017: ultima întâlnire directă a adus şi singura remiză înregistrată între cele două Universitatea Craiova – FC Voluntari 1-1. Scorul a fost deschis de Tudorie, în minutul 57, apoi Băluţă a egalat în minutul 69, când a finalizat pasa primită de la Ivan Martic.
Acestea s-au mai confruntat şi în semifinalele Cupei României, ediția 2016-2017, când ilfovenii s-au impus cu 1-0 la general şi au ajuns în finala competiţiei.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Voluntari – 26 ani şi 8 luni; CS U Craiova – 24 ani şi 8 luni.
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Concordia, sâmbătă, 17.02, ora 14.00
O singură partidă au pierdut covăsnenii din ultimele patru disputate acasă, 0-3 cu Dinamo, în rest au două succese (2-1 cu CSM Poli Iaşi, 1-0 cu ACS Poli) şi o remiză (0-0 cu Gaz Metan).
Ilfovenii au bifat doar o victorie în precedentele cinci deplasări din campionat, 5-0 cu Juventus, interval în care au suferit patru înfrângeri.
23 septembrie 2017, Concordia – Sepsi OSK 2-1: a fost singura întâlnire oficială dintre cele două echipe. Covăsnenii au deschis scorul prin Istvan Fulop, în minutul 18, avantajul acestora ţinând până la startul celui de-al doilea sfert, când Paul Batin a finalizat pasa primită de la Bawab. Victoria ilfovenilor a venit abia în prelungirile meciului, graţie reuşitei lui Claudiu Bumba (pasator Batin).
Eugen Neagoe vs Ion Moldovan: un joc – o victorie Moldovan (ediția 2006-2007, Ceahlăul – Pandurii 1-0).
Eugen Neagoe vs Concordia: trei jocuri – două victorii – o remiză
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Sepsi – 25 ani şi 5 luni; Concordia – 27 ani şi o lună.
CFR Cluj – Astra Giurgiu, sâmbătă, 17.02, ora 20.45
CFR este neînvinsă acasă în acest sezon, palmaresul clujenilor cuprinzând nouă victorii şi trei rezultate de egalitate. Mai mult, au încasat doar două goluri pe teren propriu, ultimul în urmă cu 657 de minute (ultimul gol acasă a fost primit de la Budescu, în CFR – FCSB 1-1, pe 21 septembrie 2017).
Doar o partidă au pierdut giurgiuvenii din precedentele patru jucate pe teren advers în campionat, CSM Poli Iaşi – Astra 1-0, în rest au două succese şi o remiză.
CFR şi Astra s-au mai întâlnit de 19 ori în Liga 1, de 10 ori s-au impus clujenii, de trei ori au câştigat giurgiuvenii, iar șase jocuri s-au încheiat la egalitate.
Palmares cu CFR gazdă: nouă jocuri – cinci victorii CFR – trei remize – o victorie Astra.
– 8 noiembrie 2009, prima partidă: CFR – Astra 1-0 (gol marcat de Dubarbier).
– Întâia victorie a Astrei a venit în returul stagiunii 2009-2010, atunci când Alexandru Stan a înscris singurul gol al meciului.
– 16 noiembrie 2012, CFR – Astra 0-2 (Budescu, Ivanovski): unica victorie bifată de Astra în deplasare.
– Doar o remiză albă s-a înregistrat în campionat, la Cluj, pe 26 octombrie 2013.
– Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 21 august 2016, CFR Cluj – Astra 5-1 (Cristian Lopez dublă, Tiago Lopes, Petrucci dublă / Daniel Niculae).
– Astralii nu au mai câştigat în campionat din 27 aprilie 2014, scor 1-0 la Giurgiu. Au urmat două remize şi șapte succese ale clujenilor (ultimele cinci consecutive), printre care şi victoria din cea mai recentă confruntare, cea din 25 septembrie 2017, Astra – CFR 2-3 (marcatori Manea autogol, Ioniţă II / Balde, Deac, Dokovic). Acest ultim meci a fost şi singurul duel direct dintre cei doi antrenori.
Dan Petrescu vs Astra în Liga 1: două jocuri – două victorii.
Edward Iordănescu vs CFR Cluj în Liga 1: patru jocuri – două victorii – o remiză – o înfrângere.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj – 26 ani şi 10 luni; Astra – 26 ani.
ACS Poli Timişoara – CSM Poli Iaşi, duminică, 18.02, ora 18.00
De nouă ori s-au mai întâlnit ACS Poli şi CSM Poli în principala competiţie internă, palmaresul confruntărilor directe cuprinzând câte două victorii de fiecare parte şi cinci rezultate de egalitate.
– 25 septembrie 2015, prima partidă: Poli Timişoara – CSM Poli Iaşi 2-2. Golubovic a deschis scorul în minutul 9, Luchin a egalat imediat după pauză, apoi Ciucă a adus din nou Iaşiul în avantaj (min 49). La startul celui de-al doilea sfert din repriza secundă, Goga a transformat penalty-ul scos de Elek şi a stabilit rezultatul final.
– Întâiul duel în Copou s-a consemnat pe 20 februarie 2016, scor 1-1, marcatori Andrei Cristea, respectiv Ovidiu Popescu. Cele două puncte pierdute de gazde s-au dovedit a fi decisive în ratarea calificării acestora în play-off-ul ediţiei 2015-2016.
– O singură remiză albă s-a înregistrat între cele două, pe 18 aprilie 2016, la Iaşi.
– 29 mai 2016: Poli Timişoara – CSM Poli Iaşi 2-3 (Mailat 20, Nimely 39 / Golubovic 45, Cristea 82, Piccioni 89), rezultat în urma căruia moldovenii s-au calificat în premieră în cupele europene.
– Poli Timişoara s-a impus în ambele jocuri din sezonul regulat 2016-2017, 1-0 la Iaşi (marcator Octavian Drăghici) şi 2-1 pe „Dan Păltinişanu” (Pedro Henrique, Soljic / Andrei Cristea).
– Ultima victorie din contul grupării moldave: 1 aprilie 2017, CSM Poli – ACS Poli 1-0 (gol Lukacs Bole).
– Cea mai recentă întâlnire directă: 24 septembrie 2017, CSM Poli Iaşi – ACS Poli Timişoara 1-1, goluri înscrise de Kizito, respectiv Şeroni.
Leo Grozavu vs Flavius Stoican în Liga 1: șase jocuri – trei victorii Grozavu – o victorie Stoican – două remize.
Mediile de vârstă ale celor două loturi:
ACS Poli – 28 ani şi 6 luni, cea mai mare din Liga 1 Betano; CSM Poli Iaşi – 25 ani şi 5 luni.
Dinamo Bucureşti – Steaua București, duminică, 18.02, ora 20.45
Duelul dintre Dinamo şi Steaua a intrat în cel de-al 70-lea an de existenţă, timp în care rivalitatea dintre cele două a devenit cea mai mare din istoria fotbalului intern, fapt care a transformat confruntarea în eternul derby al României. Mai mult, el este inclus în categoria „clasicelor” Europei, alături de Real Madrid – FC Barcelona, AC Milan – Inter Milano, Lazio – AS Roma, Galatasaray – Fenerbahce, Rangers – Celtic, Liverpool – Everton sau Steaua Roşie Belgrad – Partizan.
Arena Naţională va fi pentru a 19-a oară gazda unui asemenea eveniment, topul stadioanelor unde s-au disputat întâlnirile dintre cele două fiind condus de fostul „23 August / Naţional” – 67 de meciuri, „Dinamo” – 36 partide şi „Steaua” – 34 jocuri.
Duminică, 18 februarie, Dinamo şi Steaua vor fi pentru a 172-a oară faţă în faţă în toate competiţiile oficiale, palmaresul confruntărilor directe cuprinzând câte 59 de victorii de fiecare parte şi 53 de remize. Dintre acestea, 141 s-au consemnat în Liga 1, cea mai importantă întrecere internă, 48 fiind câştigate de roş-albi, 43 de roş-albaştri, în timp ce 50 de jocuri s-au terminat la egalitate.
– Întâia întâlnire a avut loc pe 21 noiembrie 1948, Steaua – Dinamo 0-1, marcator Marin Apostol (minutul 42). Partida a fost condusă la centru de arbitrul Iancu Ceaureanu, aflat la singurul derby din carieră. Steaua era antrenată de Colea Vâlcov, în timp ce pe banca dinamoviştilor a stat Coloman Braun.
– Prima remiză s-a înregistrat în returul stagiunii 1948-1949, pe 29 iunie, Dinamo – Steaua 3-3. Oaspeţii au condus până în minutul 70 cu 3-1 (Drăgan, Hallasz, Serfozo, respectiv Moisescu), dar Iuliu Farkaş, cu o dublă, a stabilit scorul final.
– Steaua a reuşit primul succes abia în cel de-al cincilea meci direct, pe 6 mai 1951, Steaua – Dinamo 2-1. Soarta jocului a fost decisă în prima jumătate de oră, atunci când Francisc Zavoda I (minutul 20) şi Nicolae Roman (minutul 25) l-au învins pe Iosif Fuleiter, reuşita lui Florian Ambru (minutul 53) fiind doar una de onoare.
-1 octombrie 1951, Dinamo – Steaua 6-2: CEA MAI CLARĂ VICTORIE PENTRU DINAMO! Meciul a rămas în istoria derby-ului şi ca partida cu cele mai multe goluri înscrise în Divizia A / Liga 1. În cronica meciului apărută în „Sportul Popular”, rezultatul a fost considerat unul surprinzător, asta deoarece „militarii” dominaseră autoritar primele 16 runde, interval în care pierduseră doar un joc.
– 6 noiembrie 1955, Dinamo – Steaua 2-1: Nicolae Tătaru I a marcat în primul minut cel mai rapid gol înscris în istoria confruntarilor dintre cei doi granzi.
– Cele mai multe goluri marcate de roş-albaştri în derby-urile din campionat: Gheorghe Constantin – 10, Ion Alecsandrescu – 9, Florea Voinea şi Ion Vlădoiu – 7.
– Cele mai multe goluri marcate de dinamovişti în derby-urile din campionat: Dudu Georgescu, Mircea Lucescu – 9, Alexandru Ene I – 8, Constantin Frăţilă – 6.
– Cele mai multe meciuri jucate de roş-albaştri în campionat: Tudorel Stoica – 24 jocuri, Vasile Zavoda – 22 jocuri, Marius Lăcătuş, Emeric Jenei – 21 jocuri.
– Cele mai multe meciuri jucate de dinamovişti în campionat: Cornel Dinu – 28 jocuri, Ion Nunweiller III – 23 jocuri, Ionel Dănciulescu – 21 jocuri.
– 2 iunie 1965, Dinamo – Steaua 2-1: Petru Emil egala pentru Dinamo în ultima fază a primei reprize, golul său fiind cel de-al 100-lea înregistrat în confruntarile din Liga 1. În total, s-au inscris 376 de goluri in campionat (190 FCSB / 186 Dinamo; 201 gazdele / 175 oaspeţii), asta însemnând o medie de 2,67 goluri/meci.
– Arbitrii cu cele mai multe meciuri în campionat: Aurel Bentu, Adrian Porumboiu – 8 jocuri, Ion Crăciunescu, Cristian Balaj, Alexandru Tudor – 6 partide.
– Șase victorii consecutive în campionat au reuşit dinamoviştii în perioada 1970 – 1973, record rămas şi astăzi în picioare când facem referire la Liga 1.
– 09 septembrie 1989, Steaua – Dinamo 0-3 (Mateuţ, Timofte I, Cezar Zamfir): victoria alb-roşilor a oprit seria de 104 meciuri fară înfrângere în campionat înregistrată de roş-albaştri, record continental rămas şi astăzi în picioare.
Palmares cu Dinamo gazdă: 70 jocuri – 29 victorii Dinamo – 24 remize – 17 victorii FCSB.
– Prima victorie din contul roş-albaştrilor în deplasare a fost şi cel mai clar succes al acestora pe teren advers, pe 11 aprilie 1956, Dinamo – Steaua 0-4 (Francisc Zavoda I, Nicolae Tătaru I dublă, Ion Alecsandrescu).
– 59 de străini au evoluat cel puţin într-un derby în tricoul dinamoviştilor, în timp ce pentru gruparea roş-albastră au bifat prezenţe 51 astfel de jucători.
– Sulejman Demollari a fost primul jucător străin care a evoluat în „derby de România”, pe 6 octombrie 1991, Dinamo – Steaua 1-0 (gol marcat chiar de fotbalistul albanez). El este şi unul dintre cei 13 străini care şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, opt pentru Steaua (Thereau 1, Kapetanos 1, Iliev 2, Szukala 2, Hamroun 1, De Amorim 1, Boldrin 2, Momcilovic) şi cinci pentru Dinamo (Demollari 1, Elhamed 1, Palic 1, Gnohere 2, Nemec 2).
– 22 septembrie 1995, Dinamo – Steaua 1-1, etapa a 7-a: primul derby pentru Ionel Dănciulescu, cel care avea să contabilizeze 36 de prezenţe în toate competiţiile (campionat: 21 Dinamo / 8 Steaua), cele mai multe dintre toţi jucătorii care au jucat un Dinamo – Steaua. El a marcat 11 goluri în campionat (6 FCSB / 5 Dinamo) şi două în cupă (ambele FCSB). Doar Florea Voinea a mai înscris 13 goluri în competiţiile!
– 4 aprilie 1998, Steaua – Dinamo 5-0: CEA MAI MARE DIFERENŢĂ înregistrată în confruntările din campionat. Dănciulescu de două ori, Iosif Rotariu, Denis Şerban şi Cristi Ciocoiu au punctat pentru echipa antrenată la vremea respectivă de Mihai Stoichiţă.
– 30 de jucători au bifat prezenţe în derby-urile din campionat pentru ambele echipe. Dintre aceştia, patru fotbalişti au marcat atât în poarta lui Dinamo, cât şi a Stelei: Ionel Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Denis Şerban şi Andrei Cristea.
– 22 aprilie 2000, Dinamo – Steaua 3-2, succes în urma căruia gruparea din „Ştefan cel Mare” a oprit o serie record de invincibilitate în derby a Stelei de aproape nouă ani, timp în care s-au disputat 16 jocuri în campionat (8 remize) şi 19 în toate competiţiile .
– 10 aprilie 2005, Steaua – Dinamo 1-0: golul înscris de Nicolae Dică avea să fie cel de-al 300-lea marcat în duelurile din campionat. Tehnicianul „roş-albaştrilor” a strâns 10 prezenţe în „Clasicul României”, 8 în campionat (două goluri), una în Cupa României (un gol) şi una în Supercupă (un gol).
– 3 mai 2015, Dinamo – Steaua 1-3: ultimul succes reuşit de roş-albaştri în deplasare. Au urmat patru meciuri în campionat cu Dinamo gazdă, trei încheiate cu victorii pentru cei din „Ştefan cel Mare” şi o remiză.
– 2 aprilie 2017, Steaua – Dinamo 2-1: se întrerupe cea mai lungă serie de invincibilitate în toate competiţiile din contul ”alb-roșilor”, 10 meciuri la rând fără înfrângere.
– Ultimul succes Dinamo: 1 mai 2017, Dinamo – Steaua 2-1 (Sergiu Hanca 34 pen, Sergiu Hanca 90+4 pen / Marian Pleaşcă 53).
– Cea mai recentă confruntare: 24 septembrie 2017, Steaua – Dinamo 1-0, gol marcat de Momcilovic, din pasa tânărului Dennis Man.
Duelurile antrenorilor:
Vasile Miriuţă vs Nicolae Dică în Liga 1: două jocuri – două victorii Dică.
Vasile Miriuţă vs Steaua în Liga 1: 11 jocuri – o victorie – trei remize – șapte înfrângeri.
– Tehnicianul gazdelor a debutat ca antrenor pe prima scenă chiar împotriva ”roş-albaştrilor”, pe 20 iulie 2013, Steaua – Ceahlăul 2-1.
Viitorul – FC Botoşani, luni 19.02, ora 20.45
Dobrogenii sunt neînvinşi acasă din 20 august 2017, Viitorul – CS U Craiova 0-2. Au urmat șase victorii şi două rezultate de egalitate.
Viitorul şi FC Botoşani s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1, de trei ori s-au impus dobrogenii, de trei ori au câştigat moldovenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
– Primele confruntări au avut loc în ediţia 2013-2014, atunci când au înregistrat o remiză albă la Chiajna (gazdă Viitorul), după care, la Botoşani s-au impus gazdele cu 3-1, goluri Vaşvari, Hadnagy, Stojkov, respectiv Nicolae Dică.
– În stagiunea 2014-2015, moldovenii au obţinut patru puncte din cele șase puse în joc, asta după ce au câştigat în deplasare cu 2-1, iar pe teren propriu au contribuit la cel mai spectaculos meci direct, FC Botoşani – Viitorul 4-4, în care Ianis Hagi şi Carlo Casap au marcat primele lor goluri în Liga 1.
– Goluri multe s-au înscris şi în sezonul 2015-2016, în care s-au înregistrat următoarele rezultate: FC Botoşani – Viitorul 2-2 şi Viitorul – FC Botoşani 3-1.
– Ultimul meci pe terenul dobrogenilor: 19 decembrie 2016, Viitorul – FC Botoşani 3-1 (Iancu, Chiţu, Răzvan Marin / Mihai Roman I).
– Cea mai recentă întâlnire directă: 25 septembrie 2017, FC Botoşani – Viitorul 1-0, gol înscris de Olimpiu Moruţan, în minutul 60, din pasa lui Bordeianu.
Constantin Enache vs Viitorul în Liga 1: trei jocuri – o victorie – o remiză – o înfrângere.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul – 22 ani şi 5 luni; FC Botoşani – 26 ani şi 5 luni.