Savatie Baștovoi: Drumul meu la Paris. Portrete de scriitori, fotografii de atmosferă, învățăminte

0 11

La Paris scriitorii sunt și personaje. Ei circulă prin mulțime și te poți izbi de ei chiar în momentul în care se naște un viitor roman. Biografia autorului e foarte importantă în Franța. Este important ca ceea ce scrii să fie acoperit de o experiență personală.

Toți scriitorii francezi cu care am petrecut sunt total lipsiți de aerul de scriitor, au o curiozitate jovială față de persoana cu care vorbesc și descoperă cu seninătate amănunte din viața lor, astfel încât, chiar de la prima întâlnire, pleci cu impresia că ai cunoscut un om, că l-ai văzut așa cum este și ai toată convingerea că și cărțile lui sunt libere ca el, ceea ce te face să vrei să-l citești.

La Salonul de Carte de la Paris, la standul Actes Sud, la o oră când târgul era pe sfârșite, s-a iscat o discuție spontană, cu râsete și îmbrățișări care acopereau necunoașterea limbii. Un bărbat înalt, cu umeri și chelie de militar în rezervă, un tânăr subțirel în pantaloni galbeni, un african, un preot ortodox care nu știe franceză și un ochelarist curios care își distribuia atenția asupra tuturor în timp ce citea de pe o carte. Imaginați-vă o discuție aprinsă care este întreruptă de un strigăt de spaimă, urmat de hohote de râs. Africanul, care s-a dovedit a fi scriitorul francez de mare succes, născut în Congo, Wilfried N’Sondé, s-a întors brusc și a dat cu fața în barba mea, care tocmai butonam pe aparatul foto. Pentru o fracțiune de secundă m-am speriat și eu, că m-am trezit brusc cu un african care strigă copilăros, speriat de barba mea. Așa a început prietenia noastră, pentru că Wilfried e prieten cu toată lumea.

Wilfried N`Sonde este preocupat de spiritualitate și pare să nu piardă nici o ocazie să afle ceva nou. Așa că m-am pomenit introdus în universul ultimului său roman, „Un ocean, două mări, trei continente”, discuție pe care, ca și pe toate celelalte, le media cu multă bunăvoință traducătoarea romanelor mele, Laure Hinckel. În documentarea sa, Wilfried mi-a mărturisit cu entuziasm că a petrecut 4 zile retras la o mănăstire benedectină. Au fost patru zile care l-au marcat. Acolo a cunoscut ce înseamnă să comunici fără cuvinte. La urmă, a avut voie la o discuție de 30 de minute cu starețul obștii. Primul lucru pe care i l-a spus a fost acela că el caută spiritualitatea, dar nu e prieten cu Biserica și preoții, ci doar cu Dumnezeu. După ce l-a ascultat, starețul i-a răspuns: „Dintre cele trei, doar una este Spirit, celelalte două conținând și partea umană, de aceea nu pot fi perfecte. Iar Biserica mare își are începutul în biserica mică pe care o alcătuiesc bărbatul și femeia în taina iubirii lor”. Wilfried povestea experiența lui la mănăstirea benedectină cu multă înflăcărare, ca pe ceva important din viața lui. „Această discuție mi-a schimbat viața, de atunci, de fiecare dată când privesc la soția mea, văd ceva sacru și înțeleg că ceea ce facem noi în familie poate fi ceva sacru”. În autograful pe care mi l-a dat, Wilfried a scris: „… pentru că orice viață poate fi o istorie sacră”.

Ochelaristul studios și implicat era chiar Jerome Ferrari, laureat Goncourt, Grand Prix Poncetton, Prix Roman France Television, Prix Landerneau. Stătea într-un colț și cerceta cartea mea, pe care a ținut-o în mînă pînă la sfîrșitul serii. Nu mă interesa să discutăm prin traducător, am preferat să-l fotografiez, pentru că gestica și expresia feței lui vorbesc dincolo de cuvinte. Din punctul meu de vedere, era forma de comunicare perfectă la acel moment: Jérôme îmi studia cartea în timp ce eu îl fotografiam. Anonimatul meu a fost spulberat de întrebarea frontală pusă de o doamnă blondă: “De ce culoarea robei tale este gri și nu neagră?” Răspunsul meu imediat a fost: “Pentru că negrul se murdărește mai ușor”. Jérôme a zîmbit și a exclamat: “Genial! Tocmai mă pregăteam să ascult o prelegere teologică despre semnificația culorilor! Dar am primit acest răspuns genial!” Pe cartea pe care mi-a oferit-o, Jerome a scris: “Pentru Savatie, care a oferit explicația teologică cea mai convingătoare despre culoarea gri a robei sale, cu prietenie, Jérôme”.

Cu siguranță ați rămas cu gândul la bărbatul înalt cu umeri și chelie de militar în rezervă. E normal, pentru că el este chiar Raphael Jerusamy, fost militar și agent secret în armata israeliteană, de care nu scăpați. Nu scăpați pentru că vă fascinează prin franchețea și umorul său, dincolo de care se ascunde un romancier care scrie romane istorice foarte bine documentate, cum ar fi cel despre Apollinaire („Les obus jouaient a pigeon vole”). Cu Raphaël am petrecut până hăt spre miezul nopții, la o cină oferită de editorul Actes Sud, David Gressot.

„Sunt invitat în altă parte, dar îmi doresc să rămân cu voi, pentru că mă simt în largul meu – dincolo ar fi trebuit să-mi pun cravată și nu am nici un chef”, a tăiat-o Raphael fără ocolișuri. Fără îndoială, Raphael este un personaj, de aceea nu știm niciodată când vorbește serios și când glumește. „Am fost agent special și misiunea mea este să vă spun numai minciuni”, glumește romancierul în timp ce povestește cu înflăcărare. Cum era de așteptat, Raphaël are rădăcini directe moldovenești: bunicul său, Raphaël Leibovitch a înființat, în 1930, primul cinema din Chișinău. A emigrat după aceea în Franța, unde se va naște, în 1953, scriitorul Raphaël Jerusalmy.

Povestea despre un rabin care învăța doar din psalmi, fără să citească Tora, a dominat seara, transformând cina într-un adevărat studiu biblic, care i-a antrenat pe toți. „Nu e nimic extravagant în a învăța doar din Psalmi – i-am răspuns eu – Sfântul Vasile cel Mare spunea că Psalmii sunt Biblia în mic, deoarece cuprind Vechiul Testament, repovestindu-l în punctele sale esențiale și Noul Testament, prorocindu-l în punctele esențiale. De aceea, a învăța din Psalmi, pentru cei care le cunosc sensurile, este un lucru foarte potrivit”.

Apoi am vorbit despre emoțiile umane pe care le atribuim lui Dumnezeu și am ajuns să discutăm despre versetul în care David îl roagă pe Dumnezeu „să se scoale ca un viteaz amețit de vin”.

Între timp, Raphaël a avut timp să afle de la prietenul meu Serghei, care stătea chiar în fața lui, cu ce altceva mă mai ocup. „Pictezi, scrii, fotografiezi, faci genți – ești un om orchestră – există și ceva la care nu te pricepi?” „Îmi ia prea mult timp să-mi amintesc ce nu știu să fac”, am glumit eu. Atunci Raphaël mi-a adresat o întrebare fundamentală: „Care din lucrurile pe care le faci te apropie cel mai mult de Dumnezeu: scrisul, pictura sau muzica”? „Pictez pentru a mă relaxa, cânt pentru a-mi alunga tristețile și scriu pentru a mă exprima deplin – scrisul meu este înainte lui Dumnezeu”. „Deci, misiunea ta pe pământ este să scrii”. „Da”. „Este un bun răspuns pentru a vinde cărți, la care eu nu m-am gândit niciodată”, a replicat Raphael, iar gândul lui era departe.

„Pot să te întreb cum sunt văzute cărțile tale din Franța în România?” „Sunt văzute diferit, unii cred că un preot nu are ce căuta în literatură, că România e un stat european”. „O da, pentru că România a inventat dumnezeul UE și a făcut din Europa o religie”, a ironizat Raphael. „Să știi că în Franța lucrurile nu stau așa, aici este loc pentru toți. Voi recomanda cartea ta în toate țările în care călătoresc”.

Ce urmează de acum încolo, nu se știe. Voi zbura eu la Tel-Aviv, sau va veni Raphael cu un autobuz galben la Oricova, rămâne o taină. De altfel cum taină sunt cărțile și scriitorii din spatele lor…

Atenție: Reportajul conține poze cu mâncare. A nu se comenta de către funcționari demiși, politicieni, scriitori sau jurnaliști români – mâncarea din poze nu a fost pe cheltuiala ICR, ci este o expresie a ospitalității franceze. Rog abținere de la comentarii proaste tipice mediului online care exprimă spuma intelehenției române, deasemenea vă rog să vă abțineți de la comentarii legate de culoarea pielii persoanelor surprinse în reportaj, a hainelor pe care le poartă și a aspectului lor fizic. În Franța acest fel de comentarii sînt considerate de prost gust și nu vreau ca prietenii mei francezi să creadă că intelectualii români sînt niște mîrlani. Vă mulțumesc.

Leave A Reply

Your email address will not be published.