Nicolae Dică, antrenorul schimbărilor câștigătoare

0 139

Etapa a 2-a din play-off a programat şi duelul dintre primele două clasate, CFR şi Steaua. Partida s-a terminat la egalitate, un rol important în stabilirea rezultatului final avându-l tehnicianul oaspeţilor, care a mutat inspirat în repriza secundă, când l-a introdus în teren pe Harlem Gnohere și francezul avea să înscrie în prelungiri.

Potrivit specialiștilor Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru Nicolae Dică, acesta a fost al 14-lea meci din ediţia curentă în care schimbările efectuate pe durata jocului au punctat decisiv cu gol sau ultima pasă, o performanţă unică în stagiunea actuală. Mai mult, înlocurile făcute de tehnicianul bucureştenilor au adus 15 puncte roş-albaştrilor, 14 în sezonul regulat şi unul în play-off.

În momentul de faţă, Nicolae Dică este cel mai tânăr tehnician activ în Liga 1 Betano, ierarhie în care este urmat de Florin Bratu (Dinamo) şi Edward Iodănescu (Astra).

– 11 goluri şi 9 pase decisive au strâns jucătorii introduşi în teren de antrenorul Steaua.

– 33 dintre cele 84 de schimbări realizate de Nicolae Dică în primele 28 de etape au fost făcute la pauză, ceea ce înseamnă 39,2 % din totalul înlocuirilor.

Iată lista meciurilor în care jucătorii introduși pe durata jocului au marcat cel puţin un gol sau au oferit măcar o pasă decisivă:

Sezon regulat:

– Etapa 1, Steaua- FC Voluntari 2-1: gol marcat în minutul 90+2 de Man, din pasa lui Teixeira, introdus pe teren în minutul 51 – 2 puncte.

– Etapa a 2-a, ACS Poli – Steaua 0-1: gol marcat în minutul 63 de Gnohere, introdus pe teren în minutul 59 – 2 puncte.

– Etapa a 4-a, Concordia – Steaua 1-2: golul egalizator a fost marcat de Daniel Benzar, din pasa lui Ovidiu Popescu, introdus la pauză, iar reuşita de trei puncte a fost izbutită de Man, intrat pe teren în minutul 46 – 3 puncte.

– Etapa a 5-a, Steaua- CSM Poli Iaşi 1-1: gol marcat de Gnohere, introdus la pauză – un punct.

– Etapa a 10-a, Steaua- Gaz Metan 4-0: golul de 3-0 reuşit de Florin Tănase a venit din pasa lui Florinel Coman, introdus pe teren la pauză.

– Etapa a 11-a, CFR Cluj – Steaua 1-1: golul egalizator izbutit de Budescu a venit din pasa lui Man, introdus pe teren la pauză – un punct.

– Etapa a 13-a, Sepsi – Steaua0-4: golul de 0-4 a fost reuşit de Daniel Benzar, intrat pe teren la pauză.

– Etapa a 15-a, Steaua- ACS Poli 7-0: golul de 7-0 a fost marcat de Florin Tănase, introdus în minutul 67.

– Etapa a 16-a, CSU Craiova – Steaua 2-5: Florin Tănase şi Constantin Budescu au marcat din pasele lui Denis Alibec, introdus în minutul 53, iar al cincilea gol a fost izbutit de Florinel Coman, intrat în minutul 72 – două puncte.

– Etapa a 20-a, Steaua- Juventus 4-0: două pase de gol Florinel Coman, introdus la pauză, plus golul lui Gnohere, intrat în minutul 76.

– Etapa a 23-a, Gaz Metan – Steaua1-2: gol marcat de Alibec (minutul 62), introdus la pauză – două puncte.

– Etapa a 25-a, Dinamo – Steaua 2-2: gol Man din pasa lui Budescu, ambii introduşi la pauză – un punct.

– Etapa a 26-a, Steaua- Sepsi 2-0, gol marcat de Man, introdus pe teren în minutul 27.

Play-off:
– Etapa a 2-a, CFR Cluj – Steaua 1-1, gol marcat de Gnohere, introdus pe teren în minutul 71 – un punct.

Nicolae Dică a lucrat în cariera sa de jucător cu antrenori importanţi din istoria fotbalului românesc precum Florin Halagian, Victor Piţurcă, Walter Zenga, Cosmin Olăroiu sau Gheorghe Hagi, fiind unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti români din anii 2000.

Leave A Reply

Your email address will not be published.