Liverpool, salt spre finala Ligii Campionilor
Liverpool s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal deşi a fost învinsă de AS Roma cu scorul de 4-2 (1-2), miercuri seara, pe Stadio Olimpico, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
AS Roma a obţinut o victorie de palmares, graţie a doua goluri marcate pe final, după ce ”cormoranii” au câştigat cu 5-2 pe Anfield.
Oaspeţii au deschis scorul pe Olimpico prin Sadio Mane (9), dar Roma a egalat destul de repede, prin autogolul lui James Milner (15). Georginio Wijnaldum (26) i-a adus din nou pe englezi în avantaj, dar ”giallorossi” au egalat după pauză, prin bosniacul Edin Dzeko (52), pentru ca belgianul Radja Nainggolan să aducă victoria echipei romane, prin două goluri marcate pe finalul partidei (86, 90+3 – penalty), prea puţin şi prea târziu pentru a mai forţa prelungirile.
Reacții după meci:
„Această echipă a făcut ceva extraordinar în această seară din punct punct de vedere al motivaţiei, al determinării. Ne-am marcat singuri două goluri, dar, din punct de vedere al atitudinii, eu nu pot să le reproşez nimic acestor băieţi. Emoţia pe care mi-au dat-o oamenii, când am ajuns la stadion …. Îmi plânge inima că nu am putut să le oferim o seară magică, deşi a fost o seară mare datorită multor aspecte.Liverpool nu a furat nimic, pentru că a demonstrat că este o echipă mare cu jucători foarte valoroşi. Sunt supărat, ofticat. Dacă ne gândim cum se putea termina totul. Dacă ne gândim ce a făcut Roma … A jucat o finală de Cupa Campionilor în trecut. În acest an chiar am reuşit ceva extraordinar” , a declarat antrenorul italienilor, Eusebio Di Francesco.
„Roma a jucat bine. Ştiam exact ce vor face. Am marcat rapid, iar ei au egalat în mod ciudat. Totul a mers OK, dar nu am ştiut să speculăm contraatacurile. După 1-0, ar fi trebuit să fim mult mai concentraţi. Noi jucăm la Kiev, asta e important! Vom face tot ce depinde de noi. Ştim că trebuie să jucăm mult mai bine decât în seara asta, iar partea bună este că avem puterea să jucăm mai bine”, a spus Klopp, pentru Premium Mediaset citat de Telekom Sport România.
AS Roma – Liverpool 4-2 (1-2)
Au marcat: James Milner (autogol, 15), Edin Dzeko (52), Radja Nainggolan (86, 90+3 – penalty), respectiv Sadio Mane (9), Georginio Wijnaldum (26).
Roma, Stadio Olimpico: 61.889 spectatori
Liga Campionilor – semifinale (retur)
În tur: 2-5
Echipe:
Roma (4-3-3): Alisson; Florenzi, Manolas, Fazio, Kolarov; Pellegrini (53′ Ünder), De Rossi, Nainggolan; Schick, Dzeko, El Shaarawy (75′ Antonucci).
Liverpool (4-3-3): Karius; Alexander-Arnold (92′ Clyne), Lovren, van Dijk, Robertson; Wijnaldum, Henderson, Milner; Salah, Firmino (87′ Solanke), Mané (83′ Klavan).