Cupa României/AFC Hermannstadt, surpriza din finală

0 147

După 36 de ani, o nouă echipă din ligile inferioare este prezentă în ultimul act al Cupei României.

AFC Hermannstadt s-a calificat în finală după ce a învins pe parcursul competiției echipe precum FC Voluntari, FCSB sau Gaz Metan Mediaș, adversara din semifinale.

Această calificare plasează echipa sibiană într-un clasament select al formațiilor din ligile inferioare care au ajuns în ultimul act al competiției surpriză. Ultima echipă care a obținut o performanță similară a fost FC Baia-Mare, în sezonul competițional 1981/1982, care a fost învinsă în finală de Dinamo București.

Doar 3 ani de la înființare

Echipa antrenată de Alexandru Pelici are doar trei ani de la înființare. Sibienii au promovat an de an, iar în acest sezon vor face pasul spre Liga 1.

Sibiul a ajuns în finală după ce s-a impus în ambele manșe ale semifinalei cu Gaz Metan Mediaș. Dacă în tur, pe teren propriu, echipa lui Pelici s-a impus cu scorul de 1-0, la Mediaș, Hermannstadt-ul a câștigat cu 3-2.

“E un lucru senzațional pentru acest oraș, iar rezultatele acestea nu sunt întâmplătoare. Nimeni nu ne dădea șanse să ajungem aici, dar acum suntem în fața unei finale care ar putea însemna atingerea unei performanțe extraordinare!”
Alexandru Pelici, antrenor AFC Hermannstadt

Parcursul celor de la AFC Hermannstadt în Cupa României:

Industria Galda de Jos -Hermannstadt 1-3
Hermannstadt – FC Voluntari 1-0
Hermannstadt – Juventus București 2-0
Hermannstadt – FCSB 3-0
Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș 1-0, 3-2

Lotul AFC Hermannstadt

Portari: Cătălin Căbuz, Toma Niga
Fundași: Claudiu Pamfile, Ionuț Stoica, Cătălin Pârvulescu, Daniel Tătar, Radu Criștiu, Radu Crișan, Robert Bratu, Alexandru Coman, Mihai Stancu
Mijlocași: Răzvan Dâlbea, Petrișor Petrescu, Alexandru Curtean, Robert Boboc, Olivian Surugiu, Iulian Popa, Cristian Danci, Lucian Dumitriu, Sabin Lupu, Cosmin Neagu
Atacanți: Bogdan Rusu, Ștefan Blănaru, Alexandru Târnovan, Andrei Hergheligiu

Golgheterul Sibiului în acest sezon, Bogdan Rusu, crede că FC Hermannstadt poate produce marea surpriză și se va impune în fața celor de la CS U Craiova.

– Bogdan, Sibiul se află în fața unei mari provocări, are șansa de a cuceri un trofeu după doar trei ani de la înființare. Cum simți acest moment?
– Este un moment incredibil atât pentru mine, cât și pentru întreaga echipă, dar și pentru oraș. Cred că am scris istorie, dar nu vrem să ne oprim aici, mai avem un meci, cu siguranță cel mai important, și trebuie să-l abordăm cu determinare pentru a avea șanse la câștigarea trofeului.

– Te așteptai să aveți un sezon atât de reușit, să ajungeți în Liga 1 și să jucați finala Cupei României?
– Sincer, e un an extraordinar. Dacă de la început am pornit cu obiectivul promovării în Liga 1, la această accedere în finala Cupei foarte puțină lume se gândea. Am luat fiecare meci în parte, abordându-l cu gândul doar la victorie și am reușit. Am eliminat patru echipe de Liga 1, acest lucru demonstrează că merităm să jucăm cu trofeul pe masă.

– Este Craiova favorita finalei, ținând cont de faptul că au în componență jucători de echipă națională, dar și avantajul faptului că sunt o echipă de Liga 1?
– Craiova e una dintre echipele tari din prima ligă, dar noi am arătat că putem fi surpriza competiției. E un singur joc, e un trofeu, orice e posibil. Vom juca la capacitate maximă pentru a obține victoria.

– Te-ai gândit cum ar fi dacă tu vei fi cel care va marca golul victoriei pentru Sibiu?
– Ar fi ceva extraordinar, dar nu pun acest lucru pe primul plan, mai presus de orice este interesul echipei, câștigarea Cupei. Dacă voi marca, normal că va fi ceva senzațional, iar reușita o voi dedica soției mele și bunicii mele, cea care este îngerul meu păzitor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.