Zinedine Zidane nu mai este antrenorul lui Real Madrid
Ziarul AS anunță că Zinedine Zidane nu va mai antrena echipa Real Madrid şi în sezonul viitor. Decizia survine surprinzător, la doar câteva zile după cel de-al treilea succes consecutiv al spaniolilor în Liga Campionilor.
Însoţit de preşedintele Florentino Perez, Zidane a declarat că a luat decizia ”de a nu continua şi sezonul viitor”.
”Am luat această decizie pentru că îmi place mult acest cub, dar azi cred că este mai bine pentru mine şi pentru toţi o schimbare şi nu voi continua în sezonul viitor. Madrid mi-a dat totul şi voi încerca să fiu alături de club toată viaţa”, a subliniat fostul internaţional francez.
Florentino Perez a fost luat prin surprindere de alegerea lui Zidane: ”Pentru mine este o decizie neaşteptată. Este o zi tristă. L-am iubit ca pe nimeni altul, ca jucător şi ca antrenor. A avut un mare impact asupra mea când am aflat ieri de această decizie. Aş fi vrut să-l conving, dar ştiu cum este. Casa asta este familia lui pentru întotdeauna. Nimeni nu este pregătit pentru o ştire ca asta”.