Poveste despre salvatorii de vieți

0 20

– Două persoane din Sănduleni au nevoie de ajutor. Zona este inundată…luați și barca cu voi, se pare că sunt izolate în mijlocul satului!

La ora 6.45, poate cei mai experimentați șase pompieri ai ISU Bacău pleacă într-o nouă misiune de salvare.
Îi despart 25 de kilometri de locul unde este nevoie de ei. Ca de fiecare dată, se roagă ca cei aflați în pericol să reziste.
Se circulă greu, plouă, vizibilitatea este redusă. Salvatorii încearcă să afle care este starea celor din satul Sănduleni. Comandantul de echipaj întreabă prin stație:
– Ce mai știți de cele două persoane?
– Am vorbit acum… sunt în casă, vă asteaptă.
– Spuneți-le să reziste, ajungem imediat.
– Le comunicăm. Succes!

Mai sunt câțiva kilometri… câteva minute… o ultimă curbă… dar o mașină care circula din sens opus derapează și se îndreaptă frontal către echipajul de pompieri.

– Ăsta intră în noi!! spune conducătorul și în același timp trage de volan pentru a evita accidentul.
Distanța este prea mică, iar viteza mașinii ce a derapat mare…. Impactul frontal este evitat dar nu și accidentul. Mașina de pompieri se răstoarnă în partea dreaptă a drumului.
Câteva secunde și se aude șeful echipajului:
– Este toată lumea bine?
– Da, da…
– Se poate deschide ușa?
– Da…
– Haideți să ieșim!
Urmează o scurtă evaluare a salvatorilor. Unul are dureri de șold, altul de umăr….imediat vine și organizarea.
-Voi doi veniți cu mine să-i scoatem pe cei din cealaltă mașină, tu sună la dispecerat să trimită un alt echipaj la Sănduleni și ai grijă de colegi.
După 10 minute, toți cei implicați în accident sunt transportați la spital. Sunt în viață și sunt stabilizați.
Ajunși la spital, înainte de începerea investigațiilor medicale, comandantul de echipaj întreabă prin stație:
– Vă rog să-mi spuneți cum sunt cele două persoane din Sănduleni!
– Sunt salvate….în drum spre spital. Voi cum sunteți?
– Suntem bine …o să venim acasă!
În stație se aud strigăte de bucurie…mesajul fusese auzit de toți pompierii din subunitate.
Au învins și de această data…și o vor face mereu!
Dumnezeu să vă ocrotească, îngeri salvatori!

  • primită de la Ministerul de Interne

Leave A Reply

Your email address will not be published.