(VIDEO)CM 2018: Franţa, calificată în semifinale, după 2-0 cu Uruguay

0 17

Franţa s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, vineri, după ce a învins reprezentativa Uruguayului cu scorul de 2-0 (1-0), la Nijnîi Novgorod, în primul sfert de finală al competiţiei.

”Les Bleus” s-au impus meritat, prin golurile marcate de Raphael Varane (40) şi Antoine Griezmann (61). Francezii nu mai jucaseră o semifinală din 2006, când Italia i-a învins în ultimul act la ediţia din Germania.

Echipa lui Deschamps a câştigat tactic duelul cu Uruguayul, pragmatismul francezilor fiind ajutat şi de erorile comise de apărarea ”celeştilor”. Sud-americanii au început mai ofensiv, iar Stuani (5) a şutat prin faţa porţii lui Lloris.

Franţa a avut prima oportunitate de gol în min. 16, când Mbappe a trimis peste poartă cu capul, după mingea recentrată de Giroud.

Lloris a fost testat cu un şut expediat de Vecino din marginea careului (35), iar Franţa a reuşit deschiderea scorului la prima mingea trimisă pe spaţiul porţii: Griezmann a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Varane a scăpat din marcaj şi a trimis cu capul spre colţul lung (40).

Selecţionata lui Tabarez a forţat egalarea în finalul primei reprize, dar Lloris a reţinut mingea şutată de Nandez (42). Ocazii mari de gol au avut sud-americanii în min. 44, când Lloris a respins providenţial mingea trimisă cu capul de Caceres, după care Godin a reluat peste poartă de la un metru.

În repriza secundă, uruguayenii nu au reuşit să îşi creeze multă vreme ocazii de gol.

Franţa a marcat şi al doilea gol, la o fază care nu anunţa nimic, Griezmann înscriind cu un şut din afara careului, la care Muslera a scăpat balonul în poartă (61). Pentru ”Les Bleus” a fost al doilea şut pe poartă.

Uruguayul a avut un şut notabil, trimis de Rodriguez (64), pe lângă buturile franceze.Francezii puteau să mai înscrie, dar Tolisso (73) a tras puţin peste poartă din marginea careului.Dubla campioană mondială (1930, 1950) a resimţit lipsa golgheterului său Edinson Cavani (accidentat), fără de care Luis Suarez nu a reuşit să se evidenţieze.

Franţa, campioană în urmă cu 20 de ani, pe teren propriu, va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre Brazilia şi Belgia. Franţa rămâne neînvinsă în faţa formaţiilor sud-americane de zece meciuri la Cupa Mondială (şase victorii, patru egaluri).

Uruguay – Franţa 0-2 (0-1)
Au marcat: Raphael Varane (40), Antoine Griezmann (61).
Nijnîi Novgorod, stadionul Nijnîi Novgorod: 43.319 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, sferturi de finală

Au evoluat echipele:

Uruguay: 1. Fernando Muslera – 22. Martin Caceres, 2. Jose Gimenez, 3. Diego Godin (căpitan), 17. Diego Laxalt – 8. Nahitan Nandez (20. Jonathan Urretaviscaya, 73), 15. Matias Vecino, 14. Lucas Torreira, 6. Rodrigo Bentancur (7. Cristian Rodriguez, 59) – 9. Luis Suarez, 11. Cristhian Stuani (18. Maximiliano Gomez, 59). Selecţioner: Oscar Washington Tabarez.
Rezerve neutilizate: 12. Martin Campana, 23. Martin Silva – 4. Guillermo Varela, 19. Sebastian Coates, 13. Gaston Da Silva, 16. Maximiliano Pereira, 5. Carlos Sanchez, 10. Giorgian De Arrascaeta.

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) – 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez – 6. Paul Pogba, 13. Ngolo Kante – 10. Kylian Mbappe (11. Ousmane Dembele, 88), 7. Antoine Griezmann (18. Nabil Fekir, 90+3), 12. Corentin Tolisso (15. Steven Nzonzi, 80) – 9. Olivier Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola – 19. Djibril Sidibe, 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 22. Benjamin Mendy, 8. Thomas Lemar, 20. Florian Thauvin.

Arbitru: Nestor Pitana; arbitri asistenţi: Hernan Maidana, Juan Pablo Belatti (toţi din Argentina); arbitru de rezervă: Alireza Faghani (Iran); arbitru asistent de rezervă: Reza Sokhandan (Iran)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Mauro Vigliano (Argentina), Paolo Valeri (Italia)
Cartonaşe galbene: Lucas Hernandez (33), Bentancur (38), Mbappe (69), Rodriguez (69).

Leave A Reply

Your email address will not be published.