(VIDEO) Pe Cluj Arena, parcursul perfect al Energeticianului a fost stopat abrupt de U

0 405

Trei partide s-au disputat duminică, în epilogul rundei a treia a eşalonului secund, capul de afiş fiind derby-ul de la Cluj-Napoca, acolo unde U a primit vizita singurei nou-promovate cu punctaj maxim după două runde, ACS Energeticianul. Meciul de pe Cluj Arena s-a terminat cu victoria la scor de forfait a gazdelor, pentru care Cristian Gavra a reuşit o dublă, tabela fiind completată cu numele căpitanului Giurgiu.

După eşecul suferit cu Chindia, Falub a schimbat radical formula de start, astfel că Greu, Cordoş  şi cel mai mic dintre fraţii Twumasi, Kofi (celălalt frate, Kwadwo, evoluează tot în Liga 2, dar la SSC Farul), au fost titulari în premieră, în timp ce fundaşii laterali, Taub şi Căpuşă, au revenit în primul 11, după ce în runda precedentă le-au cedat locurile lui Manu şi Takacs. De partea cealaltă, Cristi Dulca a mers pe aceeaşi formulă din runda precedentă, lista celor 18 de pe foaia de joc fiind aceeaşi în toate meciurile din acest sezon.

O neatenţie în defensiva Energeticianului a făcut ca Gavra (18) să deschidă scorul cu un şut din întoarcere, lăsându-l fără replică pe portarul advers. Scorul primei reprize a fost stabilit cu trei minute înainte de pauză, când Giurgiu a punctat de la marginea careului mic, după o pasă ideală a lui Florescu. După mai puţin de o oră de joc, Gavra (56) a lămurit problema învingătoarei, punând punct debutului perfect de sezon al oaspeţilor.

Reacții după meci:

Adrian Falub, antrenor FC Universitatea Cluj:
“Am întâlnit o echipă bună, care vrea să promoveze, la fel ca noi, un adversar greu, cu punctaj maxim înaintea acestui meci. Noi veneam după o înfrângere şi era foarte important să câştigăm astăzi, mai ales că am jucat acasă, în faţa suporterilor noştri. Am reuşit şi suntem cu toţii bucuroşi. Gavra este un jucător bun, a marcat două goluri, îl felicit, dar aş remarca întreaga echipă. Cred că putem mai mult de atât, pentru că ne dorim să arătăm cât mai bine în partidele viitoare, să strângem puncte. Ca să promovezi, trebuie să lupţi până în ultima etapă. Avem nevoie de motivaţie şi de spirit pentru a ne îndeplini obiectivul”

Cristian Gavra:
“În meciul de astăzi am avut o atitudine foarte bună. La Târgovişte am suferit la capitolul acesta, dar de data aceasta am surclasat adversarul la toate capitolele. Obiectivul nostru este să promovăm şi să ne facem treaba cât mai bine, aici, la Universitatea, unde am găsit un grup unit şi un staff profesionist. A fost o experienţă foarte frumoasă pentru mine să joc pe Cluj Arena, am făcut primul pas pe stadion, după cum spune şi acel cântec al galeriei. Mă bucur că am ajuns la o echipă de tradiţie, cu suporteri minunaţi” 

Gabi Giurgiu:
“A fost un meci dificil, dar ne bucurăm pentru această victorie şi sperăm să o ţinem tot aşa. Nu am mai repetat greşelile de la Târgovişte, am arătat mult mai bine şi ne-am impus categoric, în faţa unui adversar incomod. Ne dorim să creştem de la joc la joc, să fim sănătoşi şi să promovăm”

Duminică aridă pentru oaspeţi, ASU Poli, primul punct din noul sezon

În primul meci al zilei, Fotbal Club Argeş le-a egalat la puncte şi la golaveraj pe Sportul Snagov şi ACS Petrolul 52, toate trei împărţind locul secund cu câte şapte puncte, cinci goluri marcate şi doar unul primit. Argeşenii au trecut cu 2-0 de FC Metaloglobus, prin penalty-ul transformat de Buhăescu în debutul partidei (7) şi golul târziu al rezervei Dorinel Oancea (90+4).

Duminica nu a fost propice oaspeţilor, care nu au reuşit să marcheze nici în ultimul meci al zilei, cel disputat între ASU Poli şi Luceafărul. Pentru timişoreni a fost nu doar primul punct din acest sezon, ci şi prima partidă fără gol primit din acest tur de campionat.

Iată rezultatele de până acum şi programul etapei a treia:

17.08.2018, ora 18:00

ACS Petrolul 52 – Pandurii Târgu Jiu 2-1 (2-0)
Sergiu Arnăutu (3 – pen.), Sebastian Ghinga (40) / Nicolae Pîrvulescu (85)

CS Mioveni – CS Baloteşti 3-0 (1-0)
Cosmin Năstăsie (21), Roberto Ayza (72), Valentin Coşereanu (90+3)

18.08.2018, ora 11:00
Dacia Unirea Brăila – AFC UTA Arad 0-0
Daco-Getica Bucureşti – Sportul Snagov 1-3 (1-2)
Cristian Bustea (37) / Cătălin Hlistei (3), Ioan Şerban (27), Darius Buia (89)
SSC Farul Constanţa – Academica Clinceni 1-4 (0-2)
Momodou Jallow (70) / Ciprian Gliga (17), Vasile Olariu (20), Alexandru Nicola (71), Vlad Mihalcea (90)

18.08.2018, ora 13:00
Aerostar Bacău – Chindia Târgovişte 0-2 (0-0)
Cristian Cherchez (58), Daniel Florea (90+4)

18.08.2018, ora 15:30
Ripensia Timişoara – ASU Politehnica Timişoara 2-3 (1-0)
Adrian Ungureanu (2), Andrei Dumiter (60) / Cosmin Bîrnoi (54), Octavian Drăghici (77), Denis Golda (90+4)

19.08.2018, ora 13:00
Fotbal Club Argeş – FC Metaloglobus 2-0 (1-0)
Vasile Buhăescu (7 – pen.), Dorinel Oancea (90+4)

19.08.2018, ora 15:00
AS FC Universitatea Cluj – ACS Energeticianul 3-0 (2-0)
Cristian Gavra (18, 56), Gabriel Giurgiu (43)

19.08.2018, ora 18:00
ACS Poli Timişoara – Luceafărul Oradea 0-0

Leave A Reply

Your email address will not be published.