Patriarhul Daniel: „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!” este apelul la unicul izvor al vieții veșnice – Hristos

„La marele canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul avem după fiecare tropar această strigare, această cerere insistentă, ca o respirație a Bisericii: «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!»”, a remarcat Patriarhul Daniel la finalul Slujbei Canonului Mare oficiată în prima zi din Postul Paștilor la Catedrala Patriarhală istorică.

Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!

Despre expresia „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că este „apelul la unicul izvor al vieții veșnice – Hristos care a biruit moartea”.

„A biruit păcatul, iadul și moartea și a dăruit viață veșnică celor care cred în El”, a subliniat Preafericirea Sa, amintind cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11:25).

De ce facem acest apel atât mai des în Postul Mare? „Pentru că recunoaștem că nu ne putem mântui prin noi înșine”.

Părintele Patriarh a explicat că „Mântuirea înseamnă unirea omului trecător și muritor cu Dumnezeu cel netrecător și nemuritor, cu Dumnezeu cel veșnic, izvorul vieții veșnice și al bucuriei veșnice”

„Nu putem să ne dăm noi înșine viață veșnică, ci singurul care poate face acest lucru este Dumnezeu cel milostiv”, a continuat Patriarhul României. „De aceea s-a spus în Psalmi: «Mila Ta este mai scumpă (sau mai bună) decât viața»”.

Însă „Învierea nu este un fenomen natural, un ciclu în natură cum credeau unii dintre păgâni când venea primăvara”, a atras atenția Patriarhul Daniel.

„Învierea pe care o dăruiește Hristos nu este revenirea la viața trecătoare pământească, ci intrarea într-o viață fără durere, fără suspin și fără sfârșit. Numai Hristos Domnul, Izvorul vieții veșnice poate să ne dăruiască prin milostivirea sa, prin mila sa, prin harul său această mântuire”.

Preafericirea Sa a evidențiat și de ce alternăm în slujbe expresia „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!” cu „Cel ce m-a zidit, Dumnezeule mântuiește-mă”:

„A milui înseamnă aici și a mântui, adică a ne dărui harul pentru a dobândi viața veșnică”.

”Pocăința este un program pentru toată viața

În predica rostită la slujba Pavecerniței Mari și a Canonului Sf. Andrei Criteanul, Părintele Patriarh a evidențiat câteva semne specifice atmosferei de rugăciune din această primă săptămână de post, de „ofrandă adusă lui Dumnezeu”: veșmintele de culoare neagră, rugăciunile de pocăință, metaniile mici și mari.

Preafericirea Sa a spus că în centrul postului creștin este Mântuitorul, iar scopul Postului Mare este „unirea cu Hristos cel răstignit și înviat”.

Insistând asupra pocăinței pe care se pune accent în Canonul cel Mare, Patriarhul Daniel a spus că „Pocăința este un program pentru toată viața”.

„În societatea secularizată a slăbit mult conștiința păcatului și de aceea a slăbit și practica pocăinței, dar unde nu mai este pocăință nu mai este nici dor de sfințenie.

Când smerenia este înlocuită cu autosuficiența, cu lauda de sine, cu supraevaluarea de sine, cu justificarea răului, omul ajunge la insensibilitate duhovnicească, la ieșirea din fire și la iresponsabilitate”, a atras atenția Părintele Patriarh amintind de „venirea în fire” a Fiului Risipitor (Luca 15:11-32).

”Iubirea curată se naște din rugăciune

Patriarhul României a evidențiat faptul că în Postul Mare rugăciunea ne este recomandată ca „izvor de vindecare” din păcat care este „o boală a sufletului”.

„Omul care se roagă mult își luminează mintea și se aceasta modelează după gândirea lui Hristos. Prin cuvântul rugăciunii ne unim cu Dumnezeu Cuvântul și rațiunea noastră se sfințește după gândirea lui Hristos”

La final, Părintele Patriarh l-a citat pe Sfântul Isaac Sirul care spunea că „Iubirea curată se naște din rugăciune” și a atras atenția că practica rugăciunii poate fi un remediu pentru dezbinarea, certurile și tulburarea din ce în ce mai prezente în societatea de azi, pentru că „iubirea curată vine din iubirea lui Hristos”.

Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul ?

Este vorba de un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, com­puse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind, în mare măsură imnele liturgice, numite Condac. Totuși, între cântarea a 6-a și a 7-a a fiecărui Canon se mai păstrează un Condac urmat de un Icos.

Canoanele, care au fost compuse la început de creștini sirieni elinizați din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical și au un conținut teologic mai accentuat.

Canonul liturgic are nouă cântări lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea nouă intercalau la început cele nouă cântări biblice folosite în viața liturgică răsăriteană:

1. Cântarea lui Moise (Ieșirea 15; 1-19);
2. Noua cântare a lui Moise (Deuteronom 32,1-43);
3. Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10);
4. Rugăciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3,2-19);
5. Rugăciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20);
6. Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3-10);
7. Rugăciunea celor Trei tineri;
8. Cântarea celor Trei tineri;
9. Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) și rugă­ciunea lui Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul (Luca 1, 68-79).

Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare c|g ton), ;se continuă cu. stihiri mai scurte și se încheie cu o laudă de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) și o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion).

La Canonul inițial al Sf. Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a și a 9-a, au fost adăugate de tim­puriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de „Teodor” și „Iosif”, adică Sf. Teodor Studitul (+ 826) și Iosif de Sicilia (+ 886).

În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o Cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care Duminica a V-a din Postul Sf. Paști a fost închinată pomenirii Sf. Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată la sfârșitul fiecărei cântări o stihiră de cerere către Sf. Andrei Criteanul însuși.

După sinaxar se cântă sau recită 16 stihiri, toate interca­late între Fericiri.

† DANIEL

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMNE