FCSB, cu un pas în turul al treilea preliminar la Europa League, după 3-0 cu Alaşkert FC

0 269

FCSB a făcut un pas mare spre turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia armeană Alaşkert FC cu scorul de 3-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Academiei FFA din Erevan, în prima manşă a turului al doilea preliminar.

Vicecampioana României a făcut diferenţa în ultima jumătate de oră, prin golurile marcate de Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68) şi Florinel Coman (81), pe o căldură sufocantă (37 de grade la ora de start).

Gazdele au avut prima mare ocazie, prin Nenadovic, care a tras din marginea careului (13), iar Vlad a respins în transversală. FCSB a avut prima oportunitate în min. 33, când Cristea a fost aproape de a relua cu capul din 6 metri.

Vlad a fost providenţial şi în min. 39, când a respins de la vinclu şutul lui Sekulic. La reluare, Planic a ratat o şansă bună (53), şutul său din întoarcere ştergând bara laterală. Armenii au replicat prin Hairapetian (58), care a ratat din careu. FCSB a deschis scorul după o gafă a portarului Cancarevic, care, presat de Man, a respins greşit, iar Florin Tănase a marcat simplu (60).

Voskanian (67) a avut o oportunitate notabilă, în urma unui corner, dar un minut mai târziu FCSB se desprindea pe tabelă prin Iulian Cristea (68), cu capul, după o lovitură liberă executată de Vînă. Coman a închis tabela (81), cu un şut din voleu de la 15 metri. Partida revanşă va avea loc pe 1 august, la Giurgiu.

FCSB va juca în turul al treilea preliminar cu câştigătoarea duelului dintre Mlada Boleslav (Cehia) şi Ordabasî Şimkent (Kazahstan), manşa întâi fiind programată în România, pe 8 august.

Reacții după meci:

Prima repriză a fost foarte slabă, eu zic că din cauza oboselii, am stat foarte mult în aeroport, dar e bine că am reușit să înscriem în a doua repriză. Avem prima opțiune la calificare. A fost foarte obositor, e bine că s-a terminat așa. Mergem la București, avem trei zile să ne odihnim și să ne pregătim pentru următorul meci. Ei au căzut în a doua repriză, așa au făcut și meciul trecut, ne-am uitat la clipuri video. S-au făcut greșeli, dar repet, cred că din cauza oboselii”, a spus Florin Tănase la finalul jocului, pentru Pro Tv.

Alaşkert FC – FCSB 0-3 (0-0)

Au marcat: Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68), Florinel Coman (81).
Erevan, Stadionul Academiei FFA
Europa League – turul al doilea preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:

Alaşkert: 55. Ognjen Cancarevic – 3. Taron Voskanian, 6. Haik Işhanian, 22. Hrair Mkoian, 8. Gagik Daghbaşian – 21. Artak Grigorian (căpitan) – 18. Tiago Coelho Andrade, 17. Danilo Sekulic (10. Gustavo Marmentini, 65), 11. Vahagn Hairapetian, 15. Uros Nenadovic (20. Vardan Pogosian, 72) – 19. Nikita Tankov (77. Ghegham Ghadimian, 55). Antrenor: Abraham Haşmanian.
Rezerve neutilizate: 1. Henri Avaghian – 5. Danijel Stojkovic, 9. Thiago Galvao, 14. Sarghis Şahinian.

FCSB: 99. Andrei Daniel Vlad – 23. Ovidiu Popescu, 16. Bogdan Planic, 17. Iulian Cristea, 8. Lucian Filip – 20. Ionuţ Vînă, 6. Dragoş Nedelcu, 10. Florin Tănase (căpitan) – 98. Dennis Man (24. Diogo Salomao, 77), 21. Ioan Hora (26. Răzvan Oaidă, 46), 7. Florinel Coman (25. Ovidiu Perianu, 90). Antrenor: Bogdan Andone.
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean – 14. Thierry Moutinho, 40. Laurenţiu Constantin Ardelean, 70. Claudiu Belu-Iordache.

Arbitru: Rob Harvey; arbitri asistenţi: Wayne McDonnell, Mark Gavin; al patrulea oficial: Bernard Connolly (toţi din Irlanda)
Cartonaşe galbene: I. Cristea (16), Grigorian (76), Voskanian (88).

Leave A Reply

Your email address will not be published.