Browsing Category
Breaking News
Vom avea patru zile de ploi în toată țara! La munte, vin ninsorile
Vremea se răceşte la nivelul întregii ţări începând de miercuri după-amiaza şi se vor semnala precipitaţii în special în partea de sud a ţării, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Conform prognozei, în intervalul 20…
(VIDEO) Alexandru Tudor evocă momentele tensionate care l-au apropiat de Dumnezeu
Fostul arbitru Alexandru Tudor a evocat în emisiunea „Profesioniștii”, momentele tensionate din carieră care l-au apropiat de Dumnezeu, suferințele și convingerile sale morale și religioase. El a amintit semnul pe care l-a primit de la…
4 aspecte după dialogul de la distanță dintre Dăncilă și Iohannis
1.Dăncilă a sancționat eroarea președintelui de a selecta anumiți jurnaliști și a avut curajul dialogului cu toată presa. Presă care a mitraliat-o cu întrebări.
2. Dăncilă a avut mare noroc și că pseudo jurnaliștii, ca și prestația lui…
(ANM): Sunt doar scenarii când vorbim că iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani
Prima lună de iarnă pare să nu aducă fenomene severe, dar putem discuta despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani, a declarat, marţi, Elena Mateescu, director general al…
Naționala fără glorie și aplauze!
Tehnologia a adus pe la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000 jocurile de fotbal pe calculator la rezoluții bune. Fotbaliști din viața reală îi vedeam și manevram cu o bucurie incredibilă. Pasele mergeau strună, șuturile senzaționale…
Vicepremierul ungar: trebuie sprijinite partidele maghiare organizate pe criterii etnice din statele…
Conferinţa permanentă maghiară (Máért) şi-a reiterat credinţa în statutul său, şi anume că această platformă este o uniune şi un forum de consultare a partidelor maghiare. Declaraţia a fost făcută, vineri, de Zsolt Semjén,…
(VIDEO) Veneţia, afectată de o nouă maree înaltă; cea mai gravă săptămână din ultimii 150 de ani
Veneţia a fost inundată în proporţie de circa 70%, duminică, după o maree înaltă de 150 de centimetri, a anunţat primarul oraşului italian, Luigi Brugnaro, citat de DPA şi Reuters.
Piaţa San Marco, aflată la cel mai mic nivel din Veneţia,…
Condiția să jucăm play-off-ul din martie, ultima șansă pentru EURO 2020!
Dacă România va fi prezentă în play-off-ul Ligii Națiunilor, ultima șansă pentru calificarea la EURO, își va afla următorul adversar pe 22 noiembrie. Atunci când e programată tragerea la sorți, la sediul UEFA de la Nyon.
Pe cine ar putea…
Alexander Isak susţine că suporterii români au scandat lozinci rasiste – E incredibil că…
Fotbalistul echipei naţionale a Suediei, Alexander Isak, a declarat, vineri seara, că suporterii români prezenţi pe Arena Naţională au scandat lozinci cu caracter rasist, precizând că este incredibil că asemenea lucruri se întâmplă pe…
Strategii de campanie pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale
Turul 2 al alegerilor prezidențiale începe cu Calibrarea acțiunii de influențare candidatului pe grupurile țintă identificate.
1. În urma centralizării voturilor în turul 1, rezultă o radiografie a momentului în ceea ce privește opțiunile…