Tehnici rurale de manipulare

0 441

            Deci!… Întotdeauna, orice propoziție sau frază care începe cu deci, nu poate fi decât o concluzie. Deci (încă odată), voi începe cu o concluzie. Nu am crezut că lupta la primărie pentru o comună, indiferent de mărimea ei și de atracțiile ei bugetate, poate stârni tensiuni alimentate de uri personale, care pot degenera în amenințări și atacuri la persoană (deocamdată verbale). Când afirm faptul că ”nu am crezut” mă refer la România, la spațiul mioritic, nicidecum la Mexic, Columbia sau Nigeria, unde diferențele sociale nasc situații și stări incalificabile, despre care nu prea îmi vine să amintesc aici. Am activat pentru doi ani și jumătate în cadrul unor structuri ale primăriei Florești. Acest lucru vi-l spun din două motive: primul – pentru că nu am nimic de ascuns, al doilea – pentru că este un argument în susținerea a ceea ce veți citi. Cunosc comunitatea puțin, nu foarte mult, însă suficient încât să realizez cât de mult se implică ea într-o bătălie electorală sau cât de implicată este ea, ca factor de decizie, în ceea ce privește viitorul ei imediat.

            Să trecem la subiectul manipulare. În ultimii opt ani, una dintre principalele teme de campanie ale tuturor candidaților la primăria comunei Florești, a fost ferma de pui. Toți care trec prin comună și mai ales cei care locuiesc în ea, știu despre ce vorbesc. Păstrând proporțiile unei exagerări asumate, mirosul pestilențial emanat din perimetrul fermei de păsări, te scoală din morți. Toți candidații promiteau găsirea unor soluții legale pentru relocarea fermei și ofertau electoratul cu soluții tehnice pentru utilizarea cât mai eficientă a suprafeței de teren rămasă disponibilă în urma relocării. În ultima vreme, mai precis în ultimele două luni, variantele care se vehiculează sunt de domeniul sf-ului, însă ultima găselniță (care sincer vă spun, habar nu am cui îi aparține) provine din sinapsele unei minți mult prea odihnite. Cică, ”pe-un picior de plai și-o gura de rai… care doar a mucegai arghezian duhnește” s-a întâmplat o a doua imensă minune, după cea în care Bunul Dumnezeu le-a vorbit fecioarei Maria și lui Iosif, despre nașterea Mântuitorului (nu procesați această metaforă forțată ca o blasfemie ci ca o glumă proastă). Povestea zilei de ieri spune că minunea s-a întâmplat pe adresa de e-mail a primarului în exercițiu, Horia Șulea, unde a poposit un mail de la un oarecare Daniel Ghiță, de ”profesie” investitor (eu cred că asemănarea cu numele fostului luptător K1 este doar o coincidență nefericită), e-mail care îi aducea spre înștiințare primarului, faptul că investitorul cu pricina a achiziționat ferma și că deja, investitorul Ghiță (mai degrabă e ăla din cântecul Cleopatrei Stratan, ”…te-aștept diseară la portiță”), a demarat discuțiile cu arhitectul șef al comunei, A. Lădariu, în vederea construirii unui mall de tipul celui de la Parndorf (Austria). Pe mine m-a lovit râsul citind aceste inepții/făcături, mai ales că am aflat despre ele din presă. Da, da! Din presă, oameni buni! Două publicații online orășenești și una comunală, toate trei cu state vechi în presa locală online, au preluat informația, verificând-o la sursă (a naibii discreție, că s-au ferit să dea sursa). Una dintre ele, vai steaua ei și FCSB (că nu mai am voie cu Steaua simplu), au plusat denaturarea adevărului numai de ei deținut, informându-ne cu ajutorul unor speculații de obor de vite, cum că acum știm unde s-a gândit Emil Boc să facă viitorul mall (de timpul Parndorf) promis clujenilor. Doresc să știți, că după ce m-am oprit din tăvălitul râsului, nu m-am mulțumit să mă crucesc ci am aprins și o lumânare, în speranța că această minune va salva lumea. Cum care lume? Toată! Inclusiv pe kenyenii și zimbabwenii care vin la Untold!  Îi întreb public și fără așteptarea unui răspuns, pe jurnaliștii care au semnat acele articole, dacă nu se simt prea umili pentru că lucrează în presă, pentru că unii dintre noi chiar ne mulțumim cu ceea ce ne putem oferi din partea noastră și a vieții (fără filozofie, de doi bani pagina). Nu voi oferi numele lor sau al publicațiilor cu pricina (se știu ei), pentru că oricine merită o a doua șansă, însă îi avertizez că portalul www.publicnewsfm.ro și-a propus printre altele să lovească și în partea maladivă a breslei din care face parte. Povestea nu se termină aici, pentru că în contrareplică s-au mai trezit vreo două publicații comunale și una municipală să sesizeze discrepanța sau lipsa corelării dintre adevărul intuit de acele publicații și ambiguitatea informațiilor vărsate anterior publicului. Nu au făcut-o oricum, ci manipulând la rândul lor, motivul fiind lipsa informațiilor sau nevoia de a fi băgați în seamă. Atenționarea cu pricina îi vizează și pe ei. Insist cu o specificație: nu pozez în lupul moralist, nu abuzez de ideea decrepită a deontologiei profesionale și nu doresc răfuială publică cu pătații breslei jurnalistice, pur și simplu îmi exprim disprețul, chiar dacă acest gest al meu îmi va atrage oprobriul public. Cunosc învățătura ”cine ridică sabia de sabie va pieri” însă am metamorfozat învățătura în ”cine ridică cuvântul în ideea demnității și principiilor personale, din cuvinte își va face pavăză pe vecie”.

            Cine a ticluit această poveste, cine se află în spatele acestor manevre puerile nu știu încă, dar fiți sigur că voi afla și voi reveni cu răspunsul. Minciunile de asemenea natură, propagate în spațiul public pe timpul unei campanii electorale, nu sunt de competența tribunalelor penale, numai dacă conștiința ar intra sub incidența codului penal sau al celui de procedură penală. Din păcate pentru natura umană, conștiința își dă în petec și tot mai des sunt cazurile în care semenii noștri sunt părăsiți de ea. Și pentru că tot am pomenit de conștiință, umblă vorba prin sat că unii candidați nu se pot stăpânii și dând frâu liber mâniei își amenință cu corecția fizică contracandidații și membrii familiilor împricinaților. Câtă mârlănie și grobianism poate zace în unii! Am certitudinea că mai există și oameni ca mine, care în cazul unor amenințări de acest gen, ar riposta ca în reclama cu ”pizzetti”, doar că le-ar plăti cursuri de inițiere în conducerea autoturismului la stomatolog…

Leave A Reply

Your email address will not be published.