Armata irakiană a defilat pe strazile Bagdadului, pentru a sărbători victoria asupra ISIS
Forțele armate irakiene au defilat sâmbătă pe străzile Bagdadului, pentru a sărbători recapturarea recentă a celui de-al doilea oraș al Irakului, Mosul, de la gruparea teroristă Statul Islamic, transmite DPA.
La paradă au luat parte trupe ale armatei irakiene, forțe antitero, reprezentanți ai poliției federale și ai miliției șiite Mobilizarea Populară, aliată a guvernului de la Bagdad.
Defilarea, la care a luat parte prim-ministrul irakian Haider al-Abadi, care este și comandantul șef al forțelor armate, a avut loc la mai puțin de o săptămână după ce șeful executivului a anunțat oficial „eliberarea completă” a Mosulului, după trei ani în care orașul s-a aflat sub controlul ISIS.
Autoritățile au decretat o săptămână de sărbătoare în întreaga țară, pentru a marca eliberarea Mosulului. Parade similare au avut loc și în alte orașe din țară.