Antologie – Scurtă discuţie purtată la Predeal
Într-o lume plină de obezităţi, de neajunsuri, de cacealmale şi frustrări, într-o lume în care adjectivul a devenit verb şi propoziţia are o altă conotaţie şi valoare, într-o nefirească parcurgere umană a avut loc un eveniment fericit. S-a născut o carte.
Nu, nu este Cartea lui Iisus, nu este Cartea lui David, este cartea noastră, a celor care am contribuit cu puterea minţii noastre la această facere. Nu sunt adeptul participării la o asemenea manifestare, doar uneori literară, dar am fost rugat de prieteni să particip. Am participat şi sper să fie bine. Iubesc colectivul redacţional, cel care m-a atras în această bucurie- Poetul Emilian Oniciuc, vechi prieten şi Doamnele noastre poete Mariana Petrache şi Stela Cheregi .
Am parcurs paginile acestei cărţi în care am regăsit cu mare bucurie nume cunoscute, aproape de consacrare sau deja consacrate. O poezie a unui bun simţ foarte bine nuanţat, o poezie temperamentală ce derivă clar din experienţa umană dobândită, o poezie fragilă uneori, spunând poveşti despre noi, o poezie frugală cu potenţe sensibile ca scriitură, o poezie bine statuată în aceste coordonate care noi le numim valori, dar şi cu destule lacune, inerente începutului.
Cu bune şi cu rele, această Antologie, a oferit multora posibilitatea intrării într-un club al viselor, altora le-a oferit posibilitatea dobândirii unui statut, sau mie mi-a oferit posibilitatea de a vă vorbi astăzi. Una peste alta, toţi suntem datori, mai mult sau mai puţin, acestei – Antologii- care a dat posibilitate porumbelului să zboare.
Glumind, faptul că mă aflu, azi, aici, în faţa dumneavoastră nu mă disculpă ci mă inculpă şi vă doresc dragi ai mei colegi să aveţi parte de scrieri numai ale dvs., de cărţi semnate numai de dvs. şi de multe, multe publicări în reviste de specialitate sau de Cenaclu.
Neputând trăi fără lectură, vă îndemn să luaţi un sfat prietenesc de la un bătrân hoinar scriitor, citiţi fraţilor, citiţi, pentru că altfel nu puteţi îmbogăţi nici lexicul dvs. nici al nostru, nici al altora… Am găsit prin ţara asta pe unde am fost să propovăduiesc despre literatură, despre poezie şi curăţenie, oameni care habar nu aveau ce înseamnă actul literar. Lumea nu prea este interesată.
Dacă nu, să-i facem noi, să fie. Am fost chemat ani de-a rândul, vreo trei- patru ani consecutivi, până mi s-a acrit să propovăduiesc poezia şi arta prin şcoli. Îmi aduceau cei mai buni elevi şi erau tembeli de-mi întorceau stomacul pe dos şi mi s-a făcut silă şi nu am mai răspuns niciunei strigări, spunând profesorilor motivul, fiindcă indubitabil era şi vina lor. Nişte tabula rasa care nu citiseră, unii, o carte. Nu-ţi venea să crezi cât de înapoiaţi erau şi sunt copiii noştri. Alienaţi, de-a dreptul. Şi ştiu ce spun că i-am văzut în zeci de ipostaze şi nu numai pe aceeaşi, figuri diferite, oameni sau ce erau ei, diferiţi.
Cum dracului poate un exemplar ca ăla să educe pe cineva, dacă face vreun copil ? În sfârşit… Să facem ceva ca aceşti copii pe care îi avem spre creştere şi educare să poată corespunde unor cerinţe, vitale nu pentru mine, sau pentru voi, dar pentru ei care încep viaţa. Noi suntem suportul, dragii mei. Dumneavoastră, cu clipa dvs, de sinceritate scrisă acolo pe fabuloasa hârtie A4, dvs. cu bucuriile şi tristeţile dvs., dvs. cu toate frumuseţile aşternute aţi ştiut să daţi clipei puterea de a sta.
Nu ştiu dacă realizaţi evenimentul. Şi atunci, când am făptuit aceasta, nu avem să facem ca Goethe sau ca Faustul lui, să împietrim clipa dăruindu-ne Necuratului ci noi să o transformăm într-o unealtă care ne trebuie. Domnilor, Doamnelor, nu putem iubi fără dragoste, nu putem săruta fără sentiment, nu ne putem bucura fără joacă. Joaca şi ştiinţa noastră să fie limba română cea pe care o slujim şi cea pe care o petrecem. În afara limbii române suntem paria, nu existăm şi fără acest coordonat existenţial nu putem crea.
Nu ne-am născut creatori, El e numai Unul, dar putem încerca prin puterea discursului nostru să facem lumea mai bună, putem încerca să devenim şi noi mai buni, putem încerca toate câte… Totul stă în puterea noastră de a pricepe şi de a îndura. Nimic nu se face fără suferinţă, totul derivă de la puterea noastră de a discerne.
Voi ce astăzi aveţi ca unelte pixul, creionul sau stiloul, voi sunteţi cei care veţi face pe celălalt mai bun, mai culant, mai înţelegător. Stă în grija voastră, dragi prieteni să oferiţi celuilalt posibilitatea înţelegerii, stă în scrisul vostru să daţi posibiltate clipei să se nască. Fără voi, dragi ai mei, lumea ar fi mai mută, mai surdă şi mai puţină. Acolo, din strunele voastre, daţi voie timpului să devină viitor, şi posibilităţii daţi-i voie să devină certitudine. Vă mulţumesc că scrieţi, vă iubesc că scrieţi, vă sărut pe fiecare în parte. Plecăciune !
(Dan Minoiu 02.07.2017)