Trump a promulgat noile sancțiuni economice americane împotriva Rusiei

0 463

Președintele american a promulgat miercuri noile sancțiuni economice împotriva Rusiei, care au fost adoptate de Congresul SUA pentru a pedepsi Moscova, pe care o acuză de ingerință în alegerile prezidențiale din SUA de anul trecut, a anunțat Casa Albă, transmit AFP, Reuters și DPA.

Noile sancțiuni economice au fost aprobate săptămâna trecută aproape cu unanimitate de voturi de cele două camere ale Congresului american. Rusia a ripostat impunând o reducere drastică a numărului personalului, diplomatic și tehnic, al misiunilor americane de pe teritoriul său.

Uniunea Europeană, care se teme pentru aprovizionarea sa cu gaz, a criticat la rândul ei decizia SUA, denunțând o acțiune unilaterală din partea Washingtonului.

Legea promulgată miercuri de Trump impune noi sancțiuni nu doar Rusiei, ci și Iranului și Coreii de Nord.

În replică, diplomații ruși susțin că sancțiunile împotriva Rusiei promulgate miercuri de președintele american Donald Trump nu vor schimba nimic.

„Unii oficiali din SUA spuneau că e o lege care ar putea încuraja Rusia să coopereze cu Statele Unite; pentru mine, acesta e un gen ciudat de încurajare”, a declarat reprezentanților presei ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia. „Cei care au inventat această lege, dacă credeau că ne-ar putea schimba politica, s-au înșelat. Ar fi trebuit să știe mai bine că nu dăm înapoi, nu cedăm”, a insistat el, arătând că sancțiunile „inevitabil dăunează relațiilor noastre, dar vom lucra în condițiile existente, cu speranța că într-o bună zi se vor schimba”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse preluate de AFP, a comentat sancțiunile americane arătând că „de facto, nu schimbă nimic”, iar Rusia a luat deja măsuri de răspuns.

Leave A Reply

Your email address will not be published.