Bile albe, bile nerge

0 142

Mă trezesc dimineața. Mă închin cum pot și eu.. Cam în fugă, că am treabă, da’ tot apuc să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru noaptea ce-a trecut cu bine și să-L rog să mă păzească în ziua ce m-așteaptă.. O bilă albă.

Ies din casă după treburi. Ce treburi?.. Treaba mea! Și mergând pe stradă văd un amărât de cerșetor. Vă interesează culoarea lui?.. Uite că nu vreau să o divulg! Important e că îi dau ceva, cât mă lasă inima.. Nu-i mult pentru mine, dar îmi fac două calcule, așa cum își fac și credincioșii mei când intră în biserică: “Iaca unu’ de la mine, unu’ de la altu’ și la urmă adună popa, nu glumă”.. Așa zic și eu: “Unul de la mine, mai pun alții deasupra, și ajunge acasă diseară cu buzunarul mai plin decât al meu”! Oricum, îi dau. A doua bilă albă pe ziua asta.

În timpul zilei mă îndrept cu mintea spre Dumnezeu, făcând mici rugăciuni. Apoi, copleșit de slava Sa, eventual observând frumusețea acestor minunate culori de toamnă ale copacilor, rostesc : “Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!”, dintr-un psalm al lui David proorocul. Încă o bilă albă..
Tot așa mai adun câteva bile albe în coșul pe care îl ține Dumnezeu în brațe..

Mă întâlnesc pe drum cu o cunoștință.. “Ai auzit de cutare ce-a făcut? Cum a putut, dom’le?”.. Îmi zic: “Taci din gură, nu-i treaba ta! Nu judeca”. Da’ el continuă.. Pân’ la urmă îmi dau și eu cu părerea: “Da, e grav.. La ce nivel au coborât creștinii de azi.. Cum îi mai ține Dumnezeu pe unii pe pământ.. Ar trebui să-i ardă de vii”! Discuție de vreo douăzeci de minute..

Cunoștința pleacă, iar eu îmi dau seama că “dacă tăceam, filozof rămâneam”! Din păcate, n-am tăcut: o bilă neagră..
Ziua continuă cu bune și rele.. La un moment dat, stimulat de vrăjmașii nevăzuți, accept niște gânduri de laudă mai vechi, care mă luptau de mult timp, dar pe care până azi reușisem să le resping prin argumente logice. Azi nu mai rezist: “Chiar așa: la urma urmei, sunt deștept, sunt priceput, sunt înțelept”!

În momentul acela, coșul din brațele lui Dumnezeu se rupe! Toate bilele albe cad pe jos.. Rămân fără bile albe.
Seara mă așez în genunchi la rugăciune, trist.. Mă gândesc înainte de a începe: “Cum am rămas eu fără bile albe.. M-a făcut praf satana.. Cu ce curaj mă prezint înaintea lui Dumnezeu”?.. Până la urmă, încep timid: “…vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea”.. Sunt amărât.. Aștept mila Preasfintei Treimi, sperând că va mai pune o biluță albă în coșul meu. Dar mă ceartă gândul mereu, amintindu-mi răutatea propriilor mele cuvinte: “Cum îi mai ține Dumnezeu pe unii pe pământ”?..

Ei, dragii mei, cam așa se întâmplă creștinilor din zilele noastre.. Toți avem coșul nostru în poalele lui Dumnezeu. Rar capătăm câte o bilă albă în coș, pentru că facem prea puțin bine.. Iar când se adună ceva, acolo, pac!, un gând de mândrie, o cleveteală, o osândire a aproapelui.. și pierdem tot.
Înțelepciune, să luăm aminte..

(Preotul Sorin Croitoru de la Mantova, din Italia)

Leave A Reply

Your email address will not be published.