Toți combatanții sirieni ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au părăsit orașul Raqqa

0 186

Toți combatanții sirieni ai grupării Statul Islamic (SI) ce se aflau încă la Raqqa au părăsit acest oraș din nordul Siriei, a anunțat sâmbătă organizația non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează Reuters și AFP.

Un responsabil local de la Raqqa a afirmat la rândul său că jihadiști sirieni, fără le preciza numărul, s-au “predat” Forțelor Democrate Siriene (FDS), o alianță kurdo-arabă ce luptă de mai multe săptămâni împotriva SI în Raqqa.

Joi, coaliția internațională antijihadistă anunța că între 300 și 400 de jihadiști din gruparea Statul Islamic (SI) și circa 4.000 de civili se mai află în orașul sirian Raqqa, pe care forțele kurdo-arabe încearcă să-l recucerească în totalitate.

Forțele Democrate Siriene (FDS) controlează aproape tot orașul Raqqa, situat în nordul Siriei și care a devenit fieful principal al SI în această țară. Ele sunt susținute în ofensiva lor de o coaliție internațională antijihadistă condusă de SUA.

Leave A Reply

Your email address will not be published.