Când am scris despre dreptul creștinilor de a dansa la nunți, am avut o „opoziție” puternică din partea unei tinere mame din satul bunicilor și al părinților mei, Alina Zaharia. Eu cunosc familia ei: oameni deosebit de evlavioși, jos pălăria.. De aceea i-am promis Alinei că o să-i răspund fără grabă la niște acuzații pe care le-a făcut atunci.
Să recapitulăm. Eu am afirmat că a dansa la nuntă, a te bucura împreună cu doi tineri care și-au alcătuit, în sfârșit, familie înaintea lui Dumnezeu, nu este păcat. Pentru că îndeamnă Sfântul apostol Pavel pe ucenicii săi: „Râzi cu cel ce râde și plângi cu cel ce plânge”. Strămoșii noștri erau prezenți în unanimitate atât alături de rudele îndoliate, atunci când se prohodea vreun mort, cât și alături de tineri care își sărbătoreau punerea cununilor în biserică. Se plângea, se bocea cu unii și se râdea, se dansa cu ceilalți.
Dar ca argument la distracția cu dans de la nunți eu am adus unul mult mai puternic, de natură teologică: Însuși Dumnezeu-Fiul a participat la nunta din Cana Galileei, împreună cu Maica Sa și cu o parte din apostoli! Evanghelia nu vorbește despre participarea Domnului Iisus la ritualul căsătoriei în sine, prin care tinerii aceia fuseseră uniți „într-un trup” de Dumnezeu (deși cu siguranță El participase și la acel moment), ci despre participarea la NUNTĂ, adică la serbarea cu dansuri care a urmat. Probabil că la evrei ritualul religios avea loc în curtea mirelui, după care urma imediat petrecerea nuntașilor, fericiți de uniunea celor doi. Prin participarea Sa la nuntă, Domnul a sfințit atât Taina Căsătoriei, cât și bucuria și petrecerea care urmează acestui eveniment. Mai mult, El Însuși le-a furnizat nuntașilor vin ca să se poată veseli mai departe, săvârșind cunoscuta minune. Si atunci?..
Ar părea că toate sunt clarificate, și că eu nu mai trebuia să reiau subiectul. Totuși Alina și-a exprimat în comentarii îndoielile cu privire la compatibilitatea între viața sfântă de creștin și „țopăiala” de la nuntă. Ea amintea și faptul că printr-un dans a fost câștigat și capul Sfântului Ioan Botezătorul de către Salomeea. Am înțeles raționamentul ei și am hotărât că trebuie să o lămuresc mai bine pe Alina. Eu însumi eram acum douăzeci de ani foarte înverșunat împotriva distracțiilor „lumești”, din anumite motive. Înțeleg foarte bine pe altcineva care merge pe aceeași cale..
Alina, greșeala pe care o făceam eu la începutul „focului” vieții creștine și pe care o repeți tu acum este următoarea: în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos nu există doar DOUĂ CATEGORII de creștini, ci TREI! Nu există, așa cum crezi tu, doar monahi și mireni, ci există trei categorii: monahi, mireni foarte evoluați în sfințenie și mireni așa, mai de lume, mai puțin arzători pentru mântuire.
Despre călugări (monahi), știm ce a afirmat Domnul. Ei merg pe calea desăvârșirii, la care îl chemase Hristos și pe tânărul bogat: „Du-te, vinde tot ce ai (..), apoi urmează-Mi Mie”. Această cale este și cale a fecioriei, așa cum Domnul le-a spus sfinților Săi apostoli: „Nu toți pot să primească cuvântul acesta (ne-căsătorirea), ci dor cei cărora le este dat”. Este CALEA DEDICĂRII ABSOLUTE lui Dumnezeu, după cum afirmă Sfântul apostol Petru: „Iată, noi AM LĂSAT TOATE și Ți-am urmat Ție”!
Deci despre călugări suntem foarte bine informați: ei sunt oameni care au ales să meargă în viață pe calea desăvârșirii, trăind în sărăcie, în feciorie, supunându-și voia proprie prin ascultarea față de superiorii ierarhici (măcar unul, care în cazul pustnicilor se numea în vechime „avva”- „părinte”). Ceea ce am observat eu este faptul că nu prea am înțeles toți ce se întâmplă cu restul creștinilor, care nu sunt monahi!
Mirenii, cum se numesc creștinii care trăiesc în lume, nu se află pe calea desăvârșirii. Ei se află pe calea respectării poruncilor OBLIGATORII. Mântuitorul nostru îi spusese mai întâi tânărului bogat: „DE VREI SĂ INTRI ÎN VIAȚĂ, ȚINE PORUNCILE”. Nu-i ceruse nimic în plus. Deci nu ne cere nici nouă astăzi nimic în plus. Trebuie să înțelegem foarte bine pretențiile Domnului cu privire la „omul simplu”. Ele sunt destul de modeste, comparativ cu ceea ce pretinde Domnul de la călugări, cei chemați la calea desăvârșirii! Astfel, mirenii se împărtășesc de bucuriile vieții conjugale, au dreptul să posede bunurile câștigate prin muncă cinstită, au dreptul să își hotărască singuri calea în viață (dar cu sfătuire din partea duhovnicului).
Creștinilor din lume le permite Dumnezeu și momente de relaxare, sau anumite bucurii neduhovnicești. De ce? Pentru că viața omului căsătorit are și părțile ei dure, cu multe osteneli și cu multe griji. Sfântul apostol Pavel afirmă în prima sa epistolă trimisă corintenilor că oamenii căsătoriți „vor avea dureri în trupurile lor”(1 Corinteni 7;28). Din acest motiv omul din lume are nevoie și de momente de deconectare din când în când, ca să-și întărească echilibrul psiho-somatic. Sistemul nervos uman se relaxează foarte bine prin veselie, care cuprinde și râsul cu poftă, și „un păhărel” („Vinul veselește inima omului”- psalmul 103), și momente de dans la o petrecere de grup. Hora românească este un exemplu de dans distractiv care unește un mare număr de persoane, fără a ațâța pofte necurate în participanți.
Bineînțeles, așa cum spuneam la început, există și un grup de creștini din lume care, deși nu au depus voturi monahale, caută totuși desăvârșirea duhovnicească. Pentru că la urma urmei, nu locul mântuiește, ci iubirea de Dumnezeu și de semeni..
Astfel de creștini cu profil foarte duhovnicesc nu vor accepta niciodată dansurile și săltărețele noastre melodii populare de la petreceri. Ele vor fi considerate ca aparținând lumii întunericului, adevărate capcane întinse de diavol pentru pierderea stării de pocăință a sufletelor și pentru îndepărtarea minților creștinilor de la Dumnezeu și de la mântuire! Tocmai de aceea am scris în postarea de săptămâna trecută că nu trebuie să devenim „nuntași profesioniști”. Ca să nu cădem în tentația unei desfătări continue, căci altfel cu adevărat riscăm să uităm de traiul creștinesc..
Viața creștină, cu rugăciunile ei fierbinți, cu posturile și cu lacrimile de pocăință are dreptul la mici „paranteze”. Depinde numai de noi dacă vom păstra o măsură corectă acestor paranteze.. Ca în cazul oricărei desfătări lumești. Ce frumos spune românul înțelept în cântec: „Bun e vinul, dacă vrei, CU MĂSURĂ dacă-l bei”! Iar Sfântul apostol Pavel scrie: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar NU MĂ VOI LĂSA BIRUIT DE CEVA”(1 Corinteni 6;12).
În concluzie, Alina, dacă încerci să te situezi în grupul cel mic al creștinilor arzători după mântuire, îți doresc succes și mai ales mult har care să te întărească. Dar să fii îngăduitoare cu frații tăi creștini mai puțin „fierbinți”; și ei au șanse de mântuire, chiar dacă uneori mai dansează la câte o nuntă sau la câte o cumetrie.. Să le facem pe toate la vremea lor.
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia).
