Rețea de trafic de migranți spre Marea Britanie, destructurată
O rețea de trafic de migranți spre Marea Britanie a fost destructurată, conducând la arestarea a 26 de persoane în urma unor raiduri în mai multe țări ale Europei, a anunțat joi Oficiul European de Poliție (Europol), informează AFP.
Rețeaua ‘este suspectată de a fi transportat migranți în vehicule adaptate special, traversând mai multe țări membre ale UE, având Marea Britanie ca destinație finală’, a precizat Europol într-un comunicat.
Șeful rețelei, care se află sub supraveghere din ianuarie, este un bărbat cu handicap ce se deplasează în fotoliu rulant, ‘venit din Afganistan și care s-a stabilit în Marea Britanie’, potrivit aceleiași surse.
Inspectarea unui microbuz a dezvăluit că partea din spate a vehiculului era dotată cu mici bănci din lemn pentru transportul de pasageri. În alte vehicule au fost amenajate portiere duble pentru a disimula pasagerii clandestini.
Belgia, Bulgaria, Franța, Olanda și Marea Britanie au participat la operațiunile cu scopul de a destructura această rețea, forțele de poliție operând 42 de percheziții.
În Marea Britanie au avut loc 11 arestări, în mod concret la Londra și Birmingham, motivate de ‘suspiciunea de sprijinire a imigrației ilegale’, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne al Marii Britanii.
‘Persoane adesea vulnerabile sunt tratate ca simple obiecte. Mulți cad în mâinile altor grupuri criminale ce încearcă să-i exploateze în scopul sclaviei moderne, cum sunt exploatarea salarială sau traficul sexual’, a explicat un responsabil însărcinat cu anchetele din cadrul ministerului britanic, Steve Dann.
În Belgia, opt persoane au fost arestate în cadrul aceleiași afaceri. Procurorii belgieni au evocat un grup criminal ‘foarte bine organizat, care încerca să introducă în Marea Britanie persoane venite din Siria și Afganistan, în principal prin Europa de Est’.
Șapte arestări au avut loc în Bulgaria.
‘Acest caz arată cum un element criminal poate ușor să conducă o rețea considerabilă la scara Europei, dintr-o țară membră a UE’, a subliniat un responsabil al Europol însărcinat cu traficul ilegal de migranți, Robert Crepinko.