A zis Domnul nostru Iisus Hristos cândva: „Slavă de la oameni nu primesc, dar v-am cunoscut că n-aveți în voi dragostea lui Dumnezeu”(Ioan 5;41,42).
Nu mai vorbesc despre cei care nu cred în Dumnezeu și care își declară fățiș antipatia față de cei care AFIRMĂ CĂ CRED ÎN EL. Mă voi referi la aceștia din urmă: la cei care CRED CĂ CRED, SAU CHIAR SUNT CONVINȘI CĂ CRED.
Dragii mei, sunt ani de când slujesc la Sfântul Altar.. Nu-‘s chiar mulți, dar sunt suficienți ca să mă întristez, văzând în sfânta biserică, acolo unde ar trebui să fie dragoste, indiferență; unde ar trebui să fie foc, apă de ploaie; unde ar trebui să fie entuziasm, plictiseală.. Mă doare inima, vă spun drept. Înainte de a primi Sfânta Hirotonie eram un creștin discret, îmi vedeam de viața mea duhovnicească și de studiul Teologiei (pentru că aceasta a fost și va rămâne marea mea pasiune), trăiam cu bucurie Sfânta Liturghie, îl vedeam pe Părintele Gheorghe de la Ostia, unde locuiam, ca pe îngerul lui Dumnezeu. Plecam ochii în jos de sfială, dacă se uita spre mine, căci așa am fost crescut, în respect față de preoții Bisericii.. Nu cunoșteam și mai ales, nu mă interesa necredința celor din jurul meu. Îmi vedeam de treaba mea. Asta nu înseamnă că n-am dat învățături celor care mi le-au cerut.. Cel care cerea, primea de la mine, după cuvintele Domnului Iisus Hristos. Eram foarte bucuros să ajut pe cineva explicându-i tainele mântuirii! Fără falsă modestie vă spun: în patru ani de Teologie asta am căutat în cărți, să descopăr tainele mântuirii. Asta a fost și lucrarea mea de licență, susținută la Dogmatică: „Lucrarea Duhului Sfânt în mântuirea subiectivă”. Adică am studiat cum se mântuiește omul prin puterea Duhului Sfânt după ce Domnul S-a jertfit pe Cruce pentru noi.
Ei bine, aceasta a fost trecutul îndepărtat.. Când a hotărât Bunul Dumnezeu, mi s-a pus un jug pe gât.. Am studiat pentru primirea Preoției, dar în nici un caz n-am fost pregătit pentru ea.. Nimeni nu-i pregătit pentru Preoție! Noi habar nu avem ce înseamnă Preoție.. Abia după ce ne înhămăm înțelegem valoarea epitrahilului: jug pe gât! Jugul Domnului: „Căci jugul Meu e BUN și povara Mea este ușoară”, zicea El.. Când ai luat jugul pe gât începi să nu mai fii al tău. Practic înțelegi că Domnul a împrumutat toate ale tale pentru a face PRIN TINE lucrarea Sa! „De acum nu mai trăiesc eu, ci HRISTOS TRĂIEȘTE ÎN MINE”, așa a scris Sfântul Apostol Pavel și așa se întâmplă cu preotul sincer, care Îl iubește pe Domnul.
De ce spuneam că este greu jugul Preoției? Pentru că intri în contact cu necredința oamenilor! Pentru că începi să suferi pentru indiferența conaționalilor tăi. În timp ce tu însuți ajungi să Îl simți din ce în ce mai aproape pe Dumnezeu, îi vezi din ce în ce mai departe pe mulți dintre frații tăi.. Și aceasta te macină teribil.. Aici este suferința.
Îi ierți pe toți, căci îți amintești cuvintele Domnului rostite pe Cruce: „Iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac”! Dar suferința ta nu vine de la neiertare, ci de la faptul că îi vezi că nu se întorc! Te temi pentru mântuirea ta și te temi și pentru a lor. Și știi că undeva mântuirea ta depinde de a lor, iar a lor, de a ta..
Slujești Sfânta Liturghie și ai vrea să simți duh de dragoste în parohienii tăi.. Ce frumos este când reușești să simți entuziasmul lor în timpul slujbei! Dar parcă suntem încă departe de „standardele” Bisericii primare.. Aș vrea să simt mai multă bucurie la cântarea unui „Sfinte Dumnezeule”! Aș vrea să percep mai mult fior la împreună-rostirea lui „Tatăl nostru”! Aș vrea să o văd mai iubită pe Preasfânta noastră Născătoare de Dumnezeu la „Cuvine-se cu adevărat”!
Trebuie răbdare.. Păstoresc o parohie pe care am înființat-o de doi ani jumătate.. Dar eu vreau ca ai mei să fie cât mai repede ca mine! Nu le dau timp, pentru că nu este timp. Vreau repede perfecțiunea. Vreau să văd lacrimi, suspine și entuziasm. Vreau să văd dragoste de Dumnezeu!
Domnul să vă mântuiască pe toți, frații și surorile mele în Hristos!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
