“Masacrul” de sâmbătă seara al Arabiei Saudite

0 156

8 noiembrie 2017 – Acesta este începutul unei noi Arabii Saudite sau finalul unui experiment.

De aproximativ un secol, Arabia Saudită a fost condusă de înțelepții unei familii regale ce se găsește acum controlată efectiv de un prinț moștenitor de 32 de ani, Mohammad bin Salman (foto). El conduce Ministerul Apărării, are planuri extravagante pentru dezvoltare economică, iar săptămâna trecută a aranjat arestarea unor miniștri și prinți puternici din țară. Cu o zi înainte ca arestările să fie anunțate, membri ai tribului Houthi din Yemen dar aliați cu Iranul, rivalul regional al Arabiei Saudite, au tras cu o racheta balistică înspre Riad. Saudiții spun că racheta ar fi venit din Iran iar detonarea ei poate fi considerată “act de război”.

Arabia Saudită a fost pentru multă vreme centrul rigid și neschimbător al regiunii. Dar lucrurile s-au schimbat după 2008. Arabia Saudită, precum Rusia, a contat pe profiturile din petrol pentru a menține stabilitatea regimului. Criza financiară a împins lumea într-o stagnare extinsă în care chiar și o creștere de 2 la sută la produsul intern brut era considerată un boom. Asta, desigur, a pus o limită producției industriale, care în final a tăiat creanga pe care stăteau prețurile petroliere. Capacitatea mărită s-a dezvoltat când petrolul era aproximativ 100$ per baril — inclusiv transformarea șocantă a Statelor Unite în exportator de petrol — și a dus prețurile în jos. OPEC, Arabia Saudită și Rusia toate au încercat (și continuă să încerce) să crească prețurile folosind varii scheme. Problema a fost că, oricând a fost tăiată producția, un producător, disperat pentru profit petrolier, s-a grăbit să umple golul. Asta i-a pus pe saudiți într-o poziție teribilă.

Banii vorbesc

Arabia Saudită a fost creată între cele două războaie mondiale sub ghidaj britanic. În anii ’20, un trib cunoscut drept Saud i-a înfrând pe Hașemiți, anexând efectiv părțile exterioare ale Arabiei Saudite pe care nu le controlau încă. Marea Britanie a recunoscut pretențiile tribului Saud la scurtă vreme după. Dar de atunci, tribul Saud a fost împresurat de ambiții, resentimente și intrigă. Familia regală saudită are mai mult în comun cu familia Corleone decât cu o pictură a lui Norman Rockwell.

Saudiții și-au menținut guvernarea în parte prin susținerea financiară a unor anumite segmente ale societății saudite. Pentru Casa Saud, banii au fost o armă strategică. Distribuiți prudent, în mare parte către familia regală dar în cantități generoase și către alte grupuri din regat, au cumpărat stabilitate, ascunzând dar niciodată eliminând maliția ce s-a aflat întotdeauna acolo. Între cei mai importanți recipienți ai banilor au fost clericii wahabiști, păzitorii stilului de Islam ultraconservator practicat în Arabia Saudită. Când tribul Saud a cucerit Mecca și Medina, au devenit protectorii orașelor sfinte. Asta a fost o onoare, o responsabilitate singulară și o povară politică. Saudiții au trebuit să-i finanțeze pe wahabiști și au rămas captivi lor. Familia regală și alții știau cum să se simtă bine în Londra, Paris și alte orașe europene. Unii, deși nu toți, în mod clar nu luau în serios Islamul conservator. Dar alții din regat da, iar asta a devenit o linie de fractură în Arabia Saudită, una care a fost umplută cu bani.

Banii, însă, au secat eventual, iar o facțiune din familia regală a început să înțeleagă vulnerabilitatea sa. Petrolul pe piața globală era abundent, iar Statele Unite au fost puțin preocupate de nevoile saudite, în special cât saudiții — partea wahabistă a familiei regale — susținea grupuri jihadiste. Cu prețurile petroliere mici, saudiții au pierdut și pârghiile în peninsulă. Țări precum Yemen care în mod istoric au fost intimidate de către Saudiți s-au destabilizat. În Irak, suniții aliați cu saudiții erau în defensivă — și pierdeau.

Prețurile mici la petrol cereau o strategie alternativă. Ca saudiții să supraviețuiască, ar fi trebuit să genereze venituri dintr-o sursă adițională. Astfel, Regele Salman a predat cheile regatului fiului său, Mohammad bin Salman. În una din primele sale mutări făcute cât încă era viceprinț moștenitor, a dezvăluit un plan foarte ambițios, numit Viziunea 2030, de a transforma Arabia Saudită dintr-o economie petrolieră într-o putere industrială avansată. Pentru ca asta să meargă, două lucruri trebuiau să se întâmple. În primul rând, membri familiei regale și alții trebuiau să își alinieze interesele economice cu statul saudit. Prințul moștenitor trebuia să stoarcă bani din afara și dinăuntrul Arabiei Saudite. Planul de a vinde parte din compania petrolieră de stat Saudi Aramco a fost o astfel de încercare, și mai simboliza și faptul că petrolul nu mai putea fi rege.

În al doilea rând, prințul moștenitor trebuia să spargă controlul clericilor wahabiști asupra culturii saudite. Construcția unei culturi industriale nu era compatibilă cu wahabismul. Wahabiștii erau susținători ai relațiilor fixe sociale și de gen. Acestea erau potrivite pentru o economie construită pe vânzarea de petrol, dar industrializarea presupune o cultură dinamică cu relații sociale în schimbare constantă.

Rezistența față de noul plan era intensă dar retrasă, cum cerea cultura. Mohammad bin Salman a ajuns, în mod evident, la concluzia că trebuia să înfrunte această opoziție în mod deschis dacă nu voia să îi submineze planul. Prima sa mișcare publică a fost să permită femeilor să conducă. Asta a reprezentat un atac direct asupra clericilor și a provocat un mare deranj. A doua mișcare a fost să pună în mișcare oferta publică inițială a Saudi Aramco ce era blocată. El va alege bursa unde acțiunile vor fi tranzacționate în 2018.

Prima lovitură

Atacul direct a fost indubitabil contracarat cu amenințări de lovitură de stat. Că una a fost sau nu planificată nu a contat. El trebuia să presupună că aceste amenințări erau credibile din moment ce atâtea interese erau în primejdie. Așa că a lovit el primul, arestând prinți și foști miniștri ce constituiau elita saudită. A fost un pariu periculos. O opoziție periculoasă încă există, dar nu avea altă posibilitate decât să acționeze. Putea să atace cum a făcut-o sâmbăta trecută, sau să permită inamicilor lui să aleagă timpul și locul atacului acela. Nimic nu e sigur încă, dar cu această lovitură, există o șansă să își fi câștigat timp. Orice saudit care se pune contra prinților și clericilor este în mod evident disperat, dar e posibil să spargă controlul elitei financiare și religioase

În mijlocul acestei situații, un inamic extern a văzut o breșă. Cu o zi înainte de lovitură, o rachetă a fost trasă către Riad din Yemen de către Houthi — o sectă șiită aliată Iranului. Oficialii saudiți spun că racheta a fost produsă de Iran, deși iranienii neagă asta. A fost o încercare serioasă de a lovit Riadul, dar saudiții au interceptat racheta.

Administrația Trump a pus mare accent pe programul de rachete balistice al Iranului. Iranienilor le-a mers bine de când a fost semnat acordul nuclear în 2015. Ei au devenit forța politică dominantă în Irak. Sprijinul lor pentru regimul lui Bashar al-Assad în Siria nu a fost destul pentru a-l salva, dar Iranul a fost de partea care pare a fi câștigătoare în războiul civil din Siria. Hezbollah a fost slăbit de participarea în război dar se reface, purtând influența iraniană în Liban într-o perioadă în care Libanul este în criză după demisia prim-ministrului săptămâna trecută.

Saudiții, pe de altă parte, nu se descurcă așa bine. Coaliția anti-Houthi construită de saudiți în Yemen nu a reușit să înfrângă opoziția condusă de Houthi. Iar Iran a intrat în mod deschis într-o alianță cu Qatarul, ignorând dorințele saudiților și ale aliatului lor, Emiratele Arabe Unite.

Iranul pare a simți posibilitatea de a împlini un vis: destabilizarea Arabiei Saudite, încetând capacitatea sa de a sprijini forțe anti-iraniene, și fragmentarea puterii wahabiștilor suniți. Iranul trebuie să privească arestările din Arabia Saudită ca o mișcare foarte proastă. Și e posibil să o facă. Mohammad bin Salman a pus la zid fundamentaliștii și elita financiară. Ei sunt disperați, iar acum este rândul lor să își joace cărțile.
Dacă nu reușesc, ar putea rezulta într-un război civil în Arabia Saudită. Dacă Iranul poate lovi Riadul cu rachete, oponenții prințului moștenitor pot argumenta că tânărul prinț este așa ocupat cu planurile sale că nu dă atenție amenințării reale. Pentru iranieni, cel mai bun rezultat este ca nimeni să nu câștige. Asta ar reconfigura geopolitica Orientului Mijlociu, iar SUA fiind puternic implicată în zonă, are niște decizii de luat. SUA are nevoie de piedici regionale pentru iranieni. Saudiții sunt forța majoră, dar dacă nu pot juca rolul de lider regional, SUA va trebui să caute alternative. O variantă este să se implice într-o nouă intervenție în Orientul Mijlociu, lucru ce nu a mers bine pentru SUA în trecut. SUA în mod evident susține modernizarea saudită deoarece ar slăbi forța wahabiștilor, dar acesta este un proiect de termen lung.

Sâmbătă seara va rămâne drept începutul unei noi Arabii Saudite sau sfârșitul unui experiment. În orice caz, saudiții pierd din putere. Asta este bine pentru Iran și rău pentru Statele Unite. Încurajarea acestor schimbări poate părea o idee bună, dar are toate șansele să lase poziția SUA în regiune mult mai slabă.

(George Friedman)

Leave A Reply

Your email address will not be published.