Iranul anunță că s-a pus capăt unei conspirații internaționale
Comandantul Gardienilor Revoluţiei din Iran a declarat miercuri că protestele antiguvernamentale de pe teritoriul ţării s-au încheiat, informează agenţia de presă dpa.
„Putem spune astăzi că am pus capăt conspiraţiei din 1396”, a declarat Mohammad Ali Jafari, cu referire la calendarul iranian.
„Duşmanii ţării ar trebui să ştie că aceste tipuri de comploturi nu mai funcţionează”, a adăugat comandantul într-un interviu pentru un post de televiziune de stat, difuzat miercuri.
În total, 21 de persoane au fost ucise din 28 decembrie în Mashhad (nord-est), când au început manifestaţiile împotriva greutăţilor economice şi puterii, proteste care s-au răspândit rapid în tot Iranul. Conform unor cifre publicate de către autorităţi, începând de sâmbătă seara 450 de persoane au fost arestate la Teheran şi alte câteva sute în provincie.
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat miercuri la CNN Turk că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american Donald Trump susţin protestele antiguvernamentale din Iran.