Viktor Orban: Soros vrea să șantajeze țările est-europene prin mijloace financiare
Premierul ungar Viktor Orban contnuă atacurile la adresa miliardarului american George Soros, pe care îl consideră inamicul numărul unu al suveranității statului maghiar.
Grupurile de interese politice și economice externe conduse de miliardarul american George Soros ar dori să vadă un guvern ungar slab care poate fi șantajat, a declarat miercuri seară premierul ungar Viktor Orban, citat de MTI.
„Nicio țară nu poate fi independentă în absența unei prese naționale. Nicio țară nu poate fi independentă dacă ea poate fi șantajată prin mijloace financiare’”, a spus Orban într-o întâlnire cu parlamentarii formațiunilor Fidesz și KDNP, desfășurată la Vișegrad, în nordul Ungariei.
Din acest motiv – a continuat șeful executivului ungar – miza viitoarelor alegeri din aprilie este dacă Ungaria va avea un guvern independent sau unul șantajabil. În opinia lui Viktor Orban, un executiv șantajabil ar renunța la independența națională și ar permite ca Ungaria să fie transformată într-o țară de migranți.
Potrivit șefului guvernului de la Budapesta, stânga politică internațională face eforturi în prezent pentru a forța venirea migranților în Ungaria cu ajutorul ‘lui Soros și al Bruxelles-ului’.
„Dar nu suntem singuri’”, a accentuat Orban, care a dat exemplul Grupului de la Vișegrad, descris de el drept o alianță solidă a țărilor central-europene. „Suntem pe o poziție comună cu vecinii noștri, Serbia și România, așa cum avem aliați și la Viena”, a spus Viktor Orban, adăugând că în landul german Bavaria a fost format un executiv care s-a angajat ferm față de valorile creștine.
În plus, guvernele de la Washington, Beijing și Moscova consideră Ungaria un prieten, a încheiat premierul ungar.