Toxicul fenomen ”Las Fierbinți”

0 212

Serialul Las Fierbinți este fără nicio îndoială evenimentul mediatic al ultimului deceniu. Urmărit și acum de milioane de telespectatori fenomenul Las Fierbinți este mai toxic din punct de vedere mediatic decât alcoolul metilic consumat de lipoveni pe post de vodcă zilnică.

La cârmă cu Mimi Bărnescu, un scenarist demn de un subiect și o cauză mai bună, Las Fierbinți a fost conceput ca o parodie, o oglindă întoarsă spre satul românesc idilic, unde oile au copitele făcute cu ojă, noroiul miroase a ghiocei de primăvară, țăranii se duc la muncile câmpului cântând arii din opere, iar țărăncile, îmbrăcate cu ii proaspăt călcate și apretate, dau de mâncare la găini,  pe ritmurile muzicii populare cântate de Maria Constantin, la Etno Tv.

Multă vreme sintagma ”recomandat de Andrei Pleșu” a zăcut, ca bețivul în șanț, lângă numele serialului, dor pentru faptul că limbutul filosof cu barbă a mărturisit că mai trage cu ochiul la serial, din când în când. Cu cinismul caracateristic cu care bagă otravă mediatică pe gâtul românilor, cei de la PRO TV speculeză la maxim apetența pentru sordid și suburban a publicului needucat.

Prin mediatizare excesivă (serialul este reluat și parareluat și probabil, dacă ar fi posibil, difuzat 24 de ore din 24, doar pentru că  face audiență.) este o bombă nucleară mediatică ce distruge ireversibil valorile adevărate ale satului românesc. De ce spun și scriu că e toxic. Tendința firească a spectatorului de televiziune este să-și creeze modele din spațiul mediatic televizat. Sute de mii de fete au avut ca model dive de cartier ca Daniela Crudu  și Bianca Drăgușanu, având ca țel suprem în viață să devină asistente tv.

Fenomenul Las Fierbinți a devenit endemic și periculos, tot mai mulți români luând ca modele aspirțional comportamental personajele din serialul mai sus amintit, pentru că, la ei, ce se vede ”la televizor” este sfânt cu coroniță.

Limbajul agramat al personajelor a fost copiat ad literam Așa cum în perioada interbelică dezacordul ”este multe” era considerat normal, tot așa acum, agramatsmul și comportamentul mitocănesc asociate cu prostia, lenea, lașitatea și tâmpenia redevin suverane în spațiul carpato-danubiano-pontic prin serialul mai sus menționat. Întreb, nu dau cu parul.

Așa suntem noi românii? Nu cumva serialul face parte dintro subtilă strategie a îndobitocirii naționale? Nu cumva mașina de minciuni PRO TV lovește subtil și mișelește în testicolele educării caracterelor telespectatorului și așa fără repere morale de substanță?  Pune-ți puțin creierul la contribuție și extinde subiectul și ai să vezi că am dreptate.

Pentru manipulare, Las Fierbinți primește de la Gică Contra nota 3. Pentru merite artistice primește nota 9. Cum media este de 6, realizatorii serialului mai primesc și o sacoșă cu înjurături pentru modul în care încearcă să tâmpescă și mai mult un popor și așa cu inteligența la limita suportabilului.

(Mircea N. Stoian)

Leave A Reply

Your email address will not be published.