Cine mai are chef de postit?

0 388

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Unul din cele patru posturi mari ale anului bisericesc. Anul acesta este puțin mai lung, pentru că Învierea Domnului a „căzut” puțin mai devreme. Lumea creștină a spălat vasele „înfruptate”, le-a pus deoparte pe rafturi și le-a scos pe cele „de post”. Nimic spectaculos, o perioadă de „dezintoxicare” la începutul verii nu strică.

Deschid pagina de Facebook. Îmi intră imediat câteva copane de pui cu mămăligă alături. Fotograful este atât de meseriaș, că a surprins și aburii care se ridică din „cărnoase”. Dedesubt, o invitație foarte „altruistă”: „Poftim la friptură”! Întotdeauna m-am întrebat dacă au toate rotițele întregi cei care fac în ciudă altora cu invitațiile lor la masă.. „Au înnebunit salcâmii” zice cântecul, dar s-ar potrivi și versiunea cu „românii” în locul salcâmilor.

Deja să-ți fotografiezi friptura cu două clipe înainte de a o înfuleca și să arăți întregii lumi ce „bine” mănânci tu este semn de alienare mintală.. Dar să faci chestia asta în post, mi se pare și mai exagerat! Te-ai secularizat, popor român.. „Căci se laudă păcătosul cu poftele sufletului său”, zice un psalm al lui David. „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta”, zice Domnul Hristos.

Să te lauzi ca un triumfător cu încălcarea poruncii Bisericii strămoșilor tăi, ăsta-i semn de mare îndrăcire.. Demonstrezi că ție nu-ți pasă de nimic, că tu „nu stai sub papucul” Bisericii. La urma urmei, demonstrezi cu surle și trâmbițe că ție nu-Ți pasă de Iisus Hristos și de sfinții Săi. Am înțeles cu toții, domnule fotograf de pulpe de pui fripte. Cum zicea Părintele Constantin Necula.. vom muri și vom vedea.

Suntem în post. Zilele următoare încep spovedaniile la biserică. Vă spun adevărul: cred că o să trag vreo două gâturi strașnice de pălincă înainte de a-mi spovedi enoriașii! Din aia de la mama ei, de la Zalău. O am pe undeva prin beci.. De ce? Vreau să intru la spovedanie ca medicii de la autopsii: să nu mai fac caz de ce aud! M-am săturat să aud iarăși (sunt câțiva ani buni de-acum): „Nu pot să postesc.. știți, eu”.. Ditamai bărbații, mai mari decât mine, roșii și frumoși la față.. „Nu pot să postesc”..

Alo! Mai postește careva din poporul ăsta român în afară de preoți? Sau vă fotografiați fripturile și vi le trimiteți mândri pe Facebook?

Doamne, Doamne, caută din cer și vezi.. Dă-mi putere, Doamne, ca să nu iau pălinca din beci! Am început să mă simt ca ultimul fraier, îndemnând lumea la post! Nu vezi, Doamne, ăstora le place carnea! Ce să le fac eu?! „Nu pot să postească”..

Dacă se găsește carnea asta.. Pe vremea lu’ Ceaușescu nu mai era atâta. Și lumea postea..
Of, of, în ce m-ai mai băgat Doamne? În ce m-ai mai băgat?..
Domnul să vă vindece de pofta fripturilor rumenite în posturi, amin.

Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

Leave A Reply

Your email address will not be published.