Rachete pentru România ?

0 145

În timp ce 50% dintre români au buda în fundul curții și cară apă de la cișmeaua comună sau de la fântâna din vecini, și Țara n-are drumuri civilizate, iar mijloacele de călătorie în comun, autobuzele și trenurile, sunt mai rău decât în India sau din vreo o țară africană, România se angajază cu 4 miliarde de euro, pentru a cumpăra rachete de tip american.

Bravo, fain gheșeft pentru americani și o clasică „afacere bulgărească”, în paguba românilor, vorba bietului Constantin Tănase după 23 august 1944: davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie, de data asta româno-americană, pentru că de aceea ruso-română ne-am procopsit, până peste cap… Și, ce vor face apoi românii cu rachetele, dacă n-au celelalte accesorii și structuri auxiliare, puse la punct ? Eu mai întâi acestea le-aș pune la punct și apoi aș cumpăra „rachete”.

S-a văzut cum vin eroii români din Afganistan întregi și sănătoși și mor ca muștele, pe drumurile mizerabile din România și în rablele de mașini, vechituri depășite de standardul de funcționare, pentru că la noi „merge și așa!”. În acest context îmi vine în minte un proverb vienez: Für ein lippizanes Pferd, braucht man ein Kaiserstall ! Pentru un cal lipițan, ai nevoie de un grajd imperial, proverbul referindu-se la întreaga gamă de accesorii și structuri, care trebuisc puse la punct, înaintea unei investiții însemnate, care să dea garanție lucrului bine făcut. Eu, un nimeni, rog totuși pe cei în măsură să facă această decizie paranoică, să se mai gândească și, cum ziceau bătrânii, să mai spună un „Oce-naș” [Tatăl nostru…], înainte de-a semna această înrobire financiară a României.

În urmă cu mai mulți ani, austriecii au făcut aceeași prostie, cheltuind circa trei miliarde de dollari, din bugetul țării, pentru a cumpăra niște avioane jet, tot de la americani, decizie care acum face obiectul unei scandaloase comisii de anchetă anticorupție și influență, dar banii s-au dus și nu-i vom mai vedea niciodată.

Să fie aceste cheltuieli ale țărilor mici și mai ales ale celor nedezvoltate și instabile (cum este România), tributul unei taxe de protecție, camuflat sub forma diferitelor investiții de „apărare strategică”, Dumnezeu știe ? Un lucru este însă sigur! Politicienii români își pun prea mare speranță și încredere în marile puteri (fanarioții au făcut-o la fel cu Poarta, în al doilea război mondial, a fost așa cum a fost… cu Germania, apoi s-a declarat încrederea eternă în tătuca Stalin, după care a venit Ceaușescu, care, stând strâmb și judecând drept, un lucru bun a făcut: nu a îngenunchiat Țara în fața nimănui !) Toate „prieteniile” cu puteri mari ale vremii au condus la mulgerea România de toată vlaga, fiecare în felul și în stilul lor.

Amintesc doar, foarte precaut, cazul Georgiei, unde Micheil Saakaschwili (2004-2014) și-a pus nădejdea nemărginită în americani, pornind războiul cu rușii, în speranța că cei de peste ocean o să-l ajungă din urmă. Numai că americanii n-au ajuns acolo, nici până astăzi, iar Georgia s-a ales cu mii de morți, cu pagube materiale, cu țara ciopârțită în tot felul de „autonomii”, care o fac foarte greu guvernabilă și fără un tratat de pace cu Moscova, încă din anul 2008, dar cu un parc în mijlocul capitalei Tibilis, care poartă numele George Walker Bush. Să ferească Dumnezeu România de o experiență similară, să ajungă la un moment dat un tampon sau o carne de tun, între Rusia și America. De aceea responsabilitatea politicienilor este acum pusă la încercare, să dovedească:

1. cât de buni diplomați știu să fie;

2. ce patrioți sunt și cât de mult îi interesează practic țara pe care sunt chemați să o conducă;

Sper că nu mi se va lua în nume de rău această părere. La urma urmei, trăim în țări libere și ne putem spune părerile, bune sau proaste. În cazul meu, îmi doresc să dea Dumnezeu să mă înșel, adică să fi fost prea pesimist sau negativist în aprecierea lucrurilor.

(Preot Dr. Ioan Marin Mălinaș, Austria)

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.