Femeile Primului Ministru

0 375

Acolo, într-un colţ de birou am văzut-o plângând. Plângea şi hohotea. Aoleu ! Aoleu ! Era femeia noastră de serviciu , de vreo zece ani lucra la noi. Nici prea tânără nu era, mai degrabă bătrână. Se străduia şi ea să câştige un ban.
Mereu o întrebam: -Bine, măi Floareo – o chema Florica – tu munceşti da’ bărbac’tu ce face? – Bea, domnu Dănuţ! Bea fir-ar al dracu şi nu ne dă nimic în casă.

Ştiam că mai are trei copii şi ştiam că şi ei îi cam place să bea.
-Bine, bă Floareo, da’ tu, tu nu bei?
-Beau şi eu domnu’ Dănuţ că nu vezi şi matale ce greu e…
-Greu, greu mă Floare, dar dacă tu bei, bărbac’tu bea, copiii ce mai mănâncă ? Ce mai îmbracă ?

Îmi răspundea cu glasul ei spart:
-Aşa e, domnu’ Dănuţ. Da’ eu muncesc Şi muncea . Îşi făcea zilnic treaba chiar mai mult, toată lumea o trimitea să-i cumpere câte ceva, şi se ducea, îi mai rămâneau şi ei ceva bănuţi.

Îmi plăcea Floarea şi ea chiar mă iubea. O întrebam de dragoste şi discutam măscări. Îi plăcea. Râdea cu gura până la urechi. Zicea că om aşa şugubăţ ca mine şi să le ştie pe toate, n-a mai văzut. Şi se prea poate, n-am contrazis-o niciodată.

Acum, găsind-o acolo, în colţul acela de birou, am întrebat-o:
-Ce-ai păţit, măi Floare ?
-Uitaţi, domnu’ Dănuţ, am mers până la tribunal să duc ceva şi mi-a intrat un cui în talpă.

Îmi arată talpa pantofului însângerată şi se tot văita: -Aoleu, aoleu!
-Te doare, măi Floare?

-Mă doare, domnu’ Dănuţ, mă doare rău, uitaţi-vă un pic. Se descalţă şi-mi arată talpa piciorului plină de sânge, cuiul sfâşiase pantoful şi îi provocase o rană lungă şi urâtă care necesita clar cusătură.
-Ce mă fac dom’ Dănuţ, ce mă fac ? De unde bani să mai cumpăr pantofi?…

(Dan Minoiu)

Leave A Reply

Your email address will not be published.